Angajații ieșeni din sistemul sanitar își cer drepturile în instanță. Sanitas Iași are zeci de procese pe rol
Angajații ieșeni din sistemul sanitar își cer tot mai mult drepturile în instanță, în acest sens, în perioada pandemiei, fiind deschise peste 100 de procese. Angajații din spitalele ieșene sunt nemulțumiți, deoarece promisiunile făcute în timpul pandemiei nu le-au fost onorate, iar ei nu și-au primit drepturile bănești. În anul 2021, Sindicatul Sanitas Iași a deschis nu mai puțin de 69 de procese colective, dintre care cele mai multe au fost câștigate.
În anul 2022, conform lui Iulian Cozianu, președintele Sanitas Iași, sindicatul va deschise numeroase procese, deoarece personalul TESA din spitale, a fost eliminat din categoria angajaților care au primit majorări salariale în decursul acestui an. Conform președintelui sindicatului, revendicările angajaților TESA sunt perfect justificate, ei cerând doar cee ace li se cuvine prin lege.
Sindicatul Sanitas Iași a deschis 69 de procese colective, în anul 2021, pentru mii de angajații din sistemul sanitar
De la debutul pandemiei Covid-19, Sindicatul Sanitas Iași a intentat peste 100 de acțiuni în instanță, în care sunt implicați mii de ieșeni, care activează în sistemul sanitar. Cea mai mare parte a proceselor vizează neacordarea stimulentului de risc și a sporului de 30% pentru perioada stării de urgență. În aceste procese sunt implicați angajații de la Spitalul de Pneumoftiziologie personalul din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași, angajații Spitalului Municipal Pașcani, angajații de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași, Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași, Spitalul Orășenesc Hârlău, Spitalul Clinic Militar de Urgență Iași, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași și Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. „Nicolae Oblu” Iași. În cazul angajaților din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului, în anul 2021, au fost deschise 11 procese. Dintre acestea, 7 au fost finalizate. Astfel, în cazul Centrului I Holban, angajații au pierdut stimulentul, restul celorlalte procese fiind câștigate.
Procesele privitoare la acordarea voucherelor de vacanță au fost pierdute
În ceea ce privește procesele pe care le portă în instanță angajații de la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași, din cele 10 procese deschise, în 2021, doar 2 au fost finalizate. Acestea au fost câștigate, angajații din sistemul sanitar obținând plata sporului de 10%. În ceea ce privește procesele deschise pentru angajații de la Spitalul „Socola” Iași, din totalul de 4 procese, au fost finalizate doar 2. În ambele cazuri s-a câștigat plata sporului de 15%.
În ceea ce privește Spitalul Municipal Pașcani, dintre cele 6 procese deschise, în 2021, doar două au fost finalizate, ambele fiind și pierdute. Foarte mulți angajați de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași își cer drepturile în instanță. Astfel, în anul 2021, Sanitas Iași a deschis 10 procese, dintre care 3 au fost finalizate și câștigate, angajații obținând plata sporului de până la 30%.
Pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, în anul 2021-2022, au fost deschise 21 de procese. Din totalul de procese, 4 au fost finalizate și câștigate, obținându-se plata unui spor de 5%. La Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. „Nicolae Oblu” Iași, au fost deschise 16 procese. Dintre acestea, doar un singur proces a fost finalizat, angajații câștigând sporul de 30%.
O altă parte importantă din procesele pe care Sindicatul Sanitas Iași le are pe rol în această perioadă vizează neacordarea voucherelor de vacanță pentru angajații din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. În acest sens, Sanitas a deschis 15 procese, iar 8 dintre ele au fost finalizate și au fost pierdute.