Anexele PNRR nu au fost citite şi este cerut ajutorul românilor. Ministrul Cristian Ghinea: „Să ne facă semnalări și le corectăm. Eu n-am citit toate anexele” – VIDEO

de: BZI.ro
16:57, 02 iun. 2021

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a recunoscut că nu a citit anexele Planului Naţional de Redresare şi Reziliență. Aceasta a spus faptul că România e prima țară care publică și anexele acestui program.

„Greul abia începe. Implementarea cere efort din partea tuturor”, a spus și Florin Cîțu, premierul României.

„Vreau să fie foarte clar că doar se vede capătul drumului: urmează evaluarea oficială a Comisiei. Au fost multe neadevăruri spuse despre PNRR. Pe site poate fi găsit tot programul PNRR, are 1200 de pagini, iar alăturat sunt anexele. Din câte știm noi suntem prima țară care publcăm și anexele. Nu există obligația de a publica PNRR. Într-o decizie fără precedent, de transparență, am decis să publicăm. Cei care cred că pot face o treabă mai bună să ne facă semnalări și le corectăn. Nici măcar eu n-am citit toate anexele”, a spus Cristian Ghinea.

Cristian Ghinea confirmă creșterea vârstei de pensionare

Cristian Ghinea, ministrul Proiectelor Europene, confirmă că vârsta de pensionare va crește în România, așa cum se zvonea, în ciuda dezmințirilor unor politicieni din PNL. Ghinea a explicat că majorarea vârstei de pensionare nu va fi, deocamdată, obligatorie, dar se va aplica în toate domeniile.

”Avem un sistem de pensii care nu este echilibrat. Trebuie să venim cu o reformă. Trebuie să le spunem părinților noștri că nu putem să continuăm așa. Vom avea o nouă lege a pensiilor. Vom favoriza pensiile mici, când mărim pensiile. Vom recalcula toate pensiile. 20.000 de pensionari au chemat statul român în judecată și au început să câștige și trebuie să rezolvăm problema asta pentru că se va mări numărul de procese. Oamenii spun că de ce să aibă o pensie mai mică doar pentru că au ieșit în ani diferiți la muncă, deși au muncit la fel.

Vorbim despre o posibilitate voluntară de a rămâne în câmpul muncii mai multă vreme, au mai fost astfel de experimente, vom generaliza această decizie. Nu este obligatorie.”, a spus Cristian Ghinea.