Andrei Marga nu renunţă la declaraţiile legate de Ucraina
Fostul ministru Andrei Marga, intens criticat după ce a declarat că Ucraina trebuie să cedeze o parte din teritoriile sale, revine cu noi afirmații. El spune că declarațiile sale corespund adevărului istoric și îi critică pe toți care nu i-au împărtășit opiniile.
Andrei Marga revine după ce declarațiile sale potrivit cărora Ucraina trebuie să cedeze teritorii altor țări, printre care și Rusia, au stârnit un val de reacții negative. Afirmațiile sale au fost preluate de presă de propagandă din Rusia, dar au fost criticate dur în mediul online.
Își susține declarațiile
Fostul ministru spune că își susține în continuare afirmațiile, deoarece acestea reprezintă adevărul istoric. „Repet oricând afirmațiile rostite, căci ele exprimă adevărul cel mai simplu cu putință. Afirmațiile mele corespund adevărului istoric, dreptului internaţional și intereselor generale, dincolo de propagandă de azi care, poimâine, va fi socotită doar o eroare.
Cum era de așteptat, după aceste afirmații, s-au convocat tot felul de inși și s-a făcut mobilizarea mediatică pentru a le contracara. Nu sunt mișcat. Niciunul nu a adus vreun argument factual împotriva a ceea ce am spus. Este doar adevăr în afirmațiile mele și mi-am făcut datoria profesională, civică și morală să-l rostesc. Ca de obicei, neputându-se contrazice cu argumente, se inventează și se bat câmpii“, a declarat Andrei Marga.
Acuze la adresa criticilor
Fostul ministru îi critică acum pe cei care au spus că declarațiile sale sunt similare cu ale lui Vladimir Putin sau Viktor Orban, dar îi atacă și pe profesorii universitari care nu îi împărtășesc opiniile.
„Unul spune că ar fi vorba de o abordare “iliberală”, apropiată de cea a domnilor Vladimir Putin și Viktor Orban. Susținere complet gratuită, un lamentabil clișeu!
Observ însă că nici profesori universitari de la noi, care se consideră istorici sau politologi, nu pricep ce este “liberal” sau “iliberal”. Personal am o părere mai bună despre liberalism. În orice caz, cine nu împărtășește liberalismul care se practică nu este „iliberal”, decât dacă logica nu mai contează.
Eu sunt pentru a spune pe nume realităților. Numai că trebuie și analize, nu doar clișee. Să facem, așadar, analize demne de încredere și apoi să vorbim oricât și despre oricine.
Sunt uimit cât de puțin se citește. Ceea ce am spus eu a fost spus de mulți, chiar înaintea mea. Am și arătat că socotesc redările istoricilor francezi (de pildă, Gerard Challiand), ale celor germani (Andreas Wirsching, Carlo Massala, Josef Braml și alții) și realismul politic al școlilor de la Harvard și Chicago (cu Graham Allison, John Mearsheimer, Steven M.Walt etc.) ca fiind relatări integre a ceea ce s-a petrecut în Ucraina și a dus la conflictul actual. Ele sunt redări mai exacte și mai responsabile de soarta democrației și a securității internaționale“, a mai declarat Andrei Marga, potrivit stiripesurse.ro.