Andrei este tânărul mort într-un accident rutier din Argeș, chiar înainte de Paște! Mașina pe care o conducea s-a făcut praf – FOTO

de: BZI.ro
14:40, 04 mai 2024

Andrei, un tânăr din Argeș și verișorul său, în vârstă de doar 16 ani, au decedat într-un groaznic accident rutier, chiar în Joia Mare.

Tragedie fără margini în Argeș, în Săptămâna Mare. În loc să se bucure de Sărbătorile Pascale, două familii își vor conduce copiii pe ultimul drum, după ce aceștia și-au pierdut viața într-un teribil accident rutier. Este vorba despre Andrei, un tânăr șofer care abia își luase permisul de conducere și despre verișorul său, în vârstă de doar 16 ani.

În urmă cu trei săptămâni, Andrei, un tânăr din Argeș, trăia momente de bucurie căci reuşise să își ia permisul de conducere, iar părinții l-au recompensat, cumpărându-i o mașină puternică.

Pe 2 mai, în Joia Mare, Andrei ar fi vrut să își etaleze noua achiziție în fața celor trei verișori ai săi și le-a propus să îi ducă el cu mașina la o frizerie din Pitești.

Din păcate, băieții nu au mai ajuns la destinație. Pe un drum din comuna Ungheni, județul Argeș, Andrei a pierdut controlul volanului din cauza vitezei mult prea mari și, într-o fracțiune de secundă, autoturismul s-a izbit puternic de un copac, apoi de un stâlp de electricitate.

Impactul a fost unul extrem de grav, iar bubuitura i-a speriat pe localnicii din zonă, care au rămas șocați când au ieșit din case și au văzut ce s-a întâmplat.

„Martor: Am auzit bubuitură, am văzut că s-a întrerupt curentul şi am ieşit afară fuga. Era răsturnată cu roţile în sus.

Martor: Era o viteză foarte mare, mai ales că maşina era… după cum o vedeţi”, au spus câțiva localnici, conform Observatornews.ro.

Andrei și verișorul său de 16 ani au pierit pe loc

Accidentul a fost unul devastator, iar în urma impactului, una dintre roțile mașinii a zburat la câțiva metri distanță, în timp ce bucăți din autoturism s-au împrăștiat pe trotuar.

Echipajele de salvare ajunse la fața locului au încercat, în zadar, timp de minute bune, să îl salveze pe Andrei, însă tânărul nu a mai avut nicio șansă.

Aceeași soartă a avut-o și unul dintre cei trei verișori care se aflau cu el în mașină. Băiatul de doar 16 ani a decedat în impact, în timp ce frații lui au încercat să iasă pe geam și au strigat din toți rărunchii după ajutor.