Andrei Baciu, vicepreședintele CNCAV, anunță că vor fi făcute modificări în platforma RoVaccinare
Andrei Baciu, viceprepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), anunță că vor fi făcute modificări în platforma RoVaccinare, în așa fel încât la înscrierea pe lista de aşteptare orice persoană să primească o estimare a timpului până când va ajunge într-un centru de vaccinare.
Andrei Baciu a vorbit şi despre numărul de ordine de pe lista de aşteptare și de ce se poate modifica în cazul anumitor persoane.
”În perioada următoare vor fi făcute câteva modificări în platforma RoVaccinare. Veţi putea vedea în listele de aşteptare câte persoane aveţi în faţa dumneavoastră şi va exista şi o estimare de timp până când veţi ajunge într-un centru de vaccinare”, a anunţat, miercuri, Andrei Baciu, conform news.ro.
Andrei Baciu: „Aceste cifre se modifică de fiecare dată când o persoana din etapa a II-a se înscrie pe platformă”
Vicepreședintele CNCAV spune că persoanele programate în etapa a treia pot sesiza modificări ale locului pe care îl ocupă pe listă, deoarece persoanele de peste 65 de ani şi cele cu boli cronice au prioritate.
”Cum traducem asta: să presupunem că ne-am înscris pe lista de aşteptare şi avem 99 persoane înainte (ocupăm locul 100) şi se mai înscriu 10 persoane din categoriile amintite mai sus. Asta înseamnă că locul pe care îl vom avea pe lista de aşteptare va fi 110. Cele 10 persoane din categoriile de risc vor ocupa primele locuri. Aceste cifre se modifică de fiecare dată când o persoana din etapa a II-a se înscrie pe platformă”, a mai precizat vicepreşedintele CNCAV.
Valeriu Gheorghiță: „Începând cu data de 1 aprilie, fiecare centru de vaccinare configurat în platforma de programare va avea afișat tipul de vaccin”
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, a explicat că pe platforma de vaccinare vor fi disponibile de la începutul lunii aprilie timpul disponibil până la vaccinare şi tipul de vaccin care va fi administrat.
„Începând cu data de 1 aprilie, fiecare centru de vaccinare configurat în platforma de programare va avea afișat tipul de vaccin, așa încât orice persoană care își face programare într-un centru de vaccinare sau va opta să treacă în lista de așteptare va ști de la început ce fel de vaccin se distribuie în acel tip de centru”, a transmis Valeriu Gheorghiță. În plus, se va afișa și un timp estimat de așteptare care poate varia.
„În data de 6 aprilie urmează să creștem numărul de persoane care se vaccinează pe cabinet pe cele 12 ore ale programului de lucru de la 60 la 90 de persoane pe zi, așa încât vom crește capacitatea de vaccinare a fiecărui centru. Din data de 13 aprilie vom deschide încă 125 de cabinete noi de vaccinare cu vaccin de la Pfizer”, a explicat medicul.
Medicul Valeriu Gheorghiță a adăugat că pe listele de aşteptare sunt înscrise 775.294 de persoane, cele mai multe în Bucureşti, Cluj şi Prahova. De asemenea, în prezent, la nivel naţional sunt 779 de centre active.