Andreea Mantea, goală: „Nu sunt însărcinată, sunt doar grasă!“
Prezentatoarea TV Andreea Mantea, cunoscută pentru pictorialele în care a pozat goală, s-a arătat extrem de deranjată de faptul că mulți spun că ar fi însărcinată. Andreea Mantea a precizat că se chinuie de ceva timp să scape de câteva kilograme în plus și că nu se pune problema să fie gravidă.
Frumoasa brunetă și-a asigurat urmăritorii că nu este însărcinată și că tot ce se spune sau se scrie despre ea sunt doar niște zvonuri.
„Am aflat că sunt însărcinată, din nou. Din ziare, nu din urma unui test sau a vreunei analize. Problema e ca aflu din ziare ca sunt însărcinată de vreo doi ani. Cumva am întrecut elefantul la gestație. Sunt însărcinată de vreo doi ani și nu mai nasc. Ce sarcină încăpățânată. Eu nu am voie să fiu grasă. Andreea Mantea este grasă, are burtică, șunculiță, kilograme în plus, dar nu este însărcinată. Este o bucurie pe care aș spune-o eu dacă aș fi, credeți-mă. De doi ani încoace, mă, de doi ani… nu, nu sunt, sunt doar grasă“, a scris Andreea Mantea pe o rețea de socializare.
În ce relații este cu tatăl fiului ei
Andreea Mantea are un băiețel în vârstă de 6 ani, pe nume David, din relația cu Cristi Mitrea. Chiar dacă s-a despărțit de tatăl copilului înainte să nască, cei doi au rămas în relații bune.
Deși încearcă să-și țină relația departe ochii presei, Andreea Mantea recunoaște că are o relație cu Valeriu Floricel din 2016. Andreea și Valeriu s-au cunoscut la emisiunea „Se strigă darul“, unde ea era prezentatoare, iar el producătorul emisiunii. Relația celor doi a fost ținută mult timp ascunsă presei.
Despre actualul iubit al Andreei Mantea a vorbit chiar fostul ei soț, Cristian Mitrea.
Andreea Mantea, goală: Cum a reacționat tatăl vedetei când a văzut pozele
Andreea Mantea a pozat goală pentru Playboy în 2006, când lucra la Kiss TV, însă recent focoasa brunetă a povestit cum a reacționat tatăl ei când a văzut pozele cu ea.
Atât mama cât și tatăl vedetei de la Kanal D au făcut o adevărată criză de nervi.
„A înnebunit când a văzut acel pictorial. Am plecat de acasă. Mama a tăiat cablul de la televizor, când a fost emisiunea. S-a urcat pe un scaun și a tăiat cablul, ca el să nu poată să vadă. Ne-am întâlnit după câteva zile, țin minte că mi-a trântit ziarul peste ochi. Nu m-a bătut, nu m-a lovit, mi l-a trântit peste ochi și mi-a zis «Atât de mulți ani ai învățat degeaba, atât de mulți ani te-am învățat lucruri degeaba. Ai făcut atât de multe lucruri degeaba, ești zero, nu mai reprezinți nimic. Un om când nu mai are nimic de oferit începe să se vândă pe el. Tu asta ai făcut, te-ai vândut. Și pentru ce?!»”, a povestit Andreea Mantea.
Atunci, Andreea Mantea a vrut să se facă actriţă, însă ca să se înscrie la Facultatea de Teatru ar fi trebuit să plece din casa părinţilor săi. Tatăl a fost hotărât să o convingă să renunţe la o carieră în acest domeniu, încât i-a pus în vedere să se mute în alt apartament.
„Eram atât de supărată pe tata că nu m-a lăsat să dau la Teatru și Film, încât tot ce apărea prin agenția de modele, că era reclamă, film, emisiune, și tot ce ținea de televizor, mă duceam“, a mai adăugat Andreea, care a spus că inițial nu a știut că trebuie să pozeze în Playboy când a participat la Miss Playboy.