Andra Diana Ciorici, unul dintre cei 5 cofondatori ai companiei UiPath. Tatăl său, fost şef al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi
Printre cei cinci cofondatori ai companiei UiPath este și Andra Diana Ciorici, director de produs. Reamintim faptul că aceasta a devenit cofondator al firmei din februarie 2011. De asemenea, Andra Diana Ciorici este fiica lui Eugen Ciorici, fost șef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vrancea, dar și conducerea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi și a Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Iaşi.
Ieri, 21 aprilie 2021, UiPath a devenit cea mai valoroasă companie de tehnologie pornită din România care se listează la bursa de la New York. Firma promovând România în faţa investitorilor de pe Wall Street, cel mai important centru financiar al lumii.
UiPath, apreciată de specialiștii din domeniu
Compania UiPath este extrem de apreciată de specialiștii din domeniu. Aceasta este văzută ca fiind cea mai valoroasă companie de tehnologie debutată din România. Listarea UiPath la bursa de la New York reprezintă cea mai mare realizare a IT-ului românesc, a şcolii de matematică şi a muncii unor programatori şi matematicieni români necunoscuți care au dorit să facă o companie globală pornind dintr-un apartament din Delea Veche.
UiPath nu mai este o companie românească, ci o companie globală, dar care şi-a păstrat un ADN românesc, centrul de dezvoltare fiind în Piaţa Romană, lângă ASE.
De precizat faptul că UiPath s-a listat la New York la o valoare de 28 de miliarde de dolari, iar la sfârșitul primei şedinţe de tranzacţionare a ajuns la o valoare a companiei de 37,7 miliarde de dolari.
Cei 5 fondatori ai UiPath sunt Andra Diana Ciorici, Lavinia Cojocaru, Adrian Dorache, Marius Tarca şi Daniel Dines, cel care este CEO.
Eugen Ciorici, implicat într-un accident rutier grav
Vineri, 24 martie 2017, Eugen Ciorici se deplasa spre localitatea natală din Vrancea. În jurul orei 16:00, în localitatea Săbăoani, în apropierea municipiului Roman, Ciorici a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens lovind frontal un autoturism condus de o femeie din localitatea Trifeşti, judeţul Neamţ.
În maşina femeii se mai afla un pasager care a suferit răni uşoare. Victimele au fost transportate la Spitalul de Urgenţă din Roman unde au primit îngrijiri de specialitate. Ciorici conducea un Volkswagen cu numere de Vrancea, în timp ce femeia, un autoturism marca Fiat Punto. Martorii oculari au precizat că din cele două autoturisme au sărit bucăţi întregi de tablă. Cel mai rău a ieşit femeia care conducea regulamentar. A suferit mai multe traumatisme, contuzie de bazin şi fractură dublă de tibie şi de peroneu. Contactaţi telefonic, şefii IPJ Neamţ au declarat că pe numele lui Ciorici a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
„Accidentul s-a petrecut la 14:45, pe Drumul European 85. Dumnealui a intrat pe constrasens. Nu se ştie cu exactitate ce viteza avea. Cei implicaţi în accident nu au consumat băuturi alcoolice. Şoferiţa se afla într-o stare gravă. Autorul accidentului avea maşină distrusă în proporţie de 70 la sută, în timp ce maşina femeii era avariată în proporţie de 50 la sută. Pe numele autorului s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală gravă”, a explicat atunci Paul Tablan, şeful Inspectoratului de Poliție Județean Neamţ, pentru BZI.