Andra a trăit o adevărată dramă când mama ei a fost grav bolnavă. Ce a făcut artista pe scenă, la un concert
Andra s-a confruntat cu o adevărată dramă în viața ei deoarece mama ei a fost grav bolnavă, trecând chiar printr-o operație complicată. La acea vreme, artista a trecut prin momente teribile, fiind foarte afectată de ceea ce se întâmpla cu cea care i-a dat viață. Ba chiar, din cauza tensiunii acumulate, Andra a izbucnit în plâns pe scenă, în timpul unui concert.
Andra este una dintre cele mai iubite artiste de la noi, fiind împlinită atât pe plan profesional, cât și în plan personal. Aceasta este apreciată pentru vocea inconfundabilă pe care o are, dar şi pentru familia sa exemplară, alături de Cătălin Măruță având doi copii.
Andra trăiește o adevărată dramă deoarece mama ei este grav bolnavă
Ei bine, chiar dacă totul pare doar lapte şi miere în viaţa sa, nu multă lume ştie că artista a trecut printr-o dramă imensă, în urmă cu mai mulţi ani. Mama Andrei a avut o problemă gravă de sănătate şi a fost nevoie să fie operată. Atunci, artista a suferit enorm şi a ajuns, parcă, la capătul puterilor.
La un moment dat, mama Andrei a fost internată în spital, iar Andra a fost nevoită să meargă la o emisiune TV alături de fratele său pentru a promova o piesă de pe album. În momentul în care a început să cânte, artista a izbucnit în plâns și nimeni nu a știut atunci de ce se comportă așa.Andra și frații săi, alături de cea care i-a dat viață
Ulterior, Andra a povestit că acelea au fost unele dintre cele mai grele clipe din viaţa sa, dar că, din fericire, totul s-a încheiat cu bine pentru mama ei.
Cel mai greu moment a fost atunci când, deşi mama ei era internată, Andra a trebuit să meargă alături de fratele ei, Săndel, într-o emisiune tv, pentru a-şi promova o melodie de pe noul album. În momentul în care a început să cânte, alături de fratele ei, Andra, care este o fire sensibilă, nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile şi a început să plângă.
Artista a depășit acele momente teribile
Ulterior, Andra a povestit că acelea au fost unele dintre cele mai grele clipe din viaţa sa, dar că, din fericire, totul s-a încheiat cu bine pentru mama ei.
„Am avut la un moment dat nişte probleme cu mama, de sănătate, şi eram în Bucureşti. Ne-am dus într-o dimineaţă la spital şi i-au spus medicii că trebuie să o opereze. I-am sunat atunci pe fraţii mei şi la ora 1-2 au fost în Bucureşti. Am simţit în acel moment că pot să împart greutăţile cu cineva şi că nu sunt singură. Ţin mine că în ziua în care a operat-o pe mama avem o emisiune cu fratele meu, lansasem albumul «Lucru mare-i omenia».
Cântam o melodie, «Drumul vieţii ne desparte» şi spun sincer am izbucnit în plâns. Fratele meu, care este un sensibil, a plâns şi el. Şi acum îmi vine să plâng pentru că retrăiesc momentele alea, cât de greu ne-a fost. Dar faptul că am fost împreună ne-a ajutat”, declara Andra, la acea vreme, într-o emisiune tv.