Anchetatorii au cerut ca un ieșean să fie verificat și în fund! Culmea, judecătorii au fost de acord. Iată de ce este suspectat individul (Exclusiv)
Corpul unui tânăr din județul Iași a ajuns să fie cercetat de medici, la solicitarea oamenilor legii. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis la finele săptămânii trecute solicitarea anchetatorilor în cazul lui Ionel N. Oamenii legii au vrut să afle dacă nu cumva tânărul ascunde în corp substanțe interzise
O cerere mai puțin obișnuită a ajuns pe mesele magistraților ieșeni. Astfel, la finele săptămânii trecute, anchetatorii ieșeni le-au cerut acestora să admită verificarea corporală a unui tânăr. Culmea, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis solicitarea.
„Instanța admite propunerea formulată cu privire la inculpatul Ionel N., în prezent aflat în CRAP din cadrul IPJ Iași, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Validează examinarea fizică efectuată de organele de urmărire penală, în baza ordonanței procurorului din data de 15 iulie 2021, în vederea determinării existenței sau inexistenței în interiorul corpului inculpatului Ionel N. a vreunei cantități de droguri”, au precizat magistrații ieșeni.
Tânărul din Iași, verificat peste tot de către medici
De altfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis și au constatat că tânărul Ionel N. a fost examinat fizic.
„Instanța constată că examinarea fizică internă s-a efectuat prin examinarea interiorului orificiului rectal și examinarea internă a cavității toracice și abdominale, prin mijloace medicale, de către personalul medical din cadrul Spitalul Clinic de Urgență «Sfântul Spiridon», din Iași”, au mai arătat magistrații ieșeni.
Suspectul, arestat preventiv pentru 30 de zile de către judecătorii ieșeni
În plus, magistrații din cadrul Tribunalului Iași au admis la finele săptămânii trecute și propunerea de arestare a tânărului Ionel N., alături de un cunoscut al acestuia.
„Instanța admite propunerea de arestare preventivă formulată de procurori. Dispune arestarea preventivă a inculpaților Ionel N., în prezent aflat în CRAP din cadrul IPJ Iași, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, Ionuț Răzvan C., în prezent aflat în CRAP din cadrul IPJ Iași, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru o perioadă de câte 30 de zile. Dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pentru fiecare dintre inculpați”, au încheiat judecătorii ieșeni.
Totuși, decizia nu este definitivă, aceasta fiind deja contestată.
Conform anchetatorilor, cei doi tineri au intrat în vizorul lor în urmă cu câteva zile. Oamenii legii au afirmat că cei doi ieșeni ar fi fost prinși în flagrant în urma unei acțiuni în forță. Ulterior, aceștia au fost duși la audieri, fiind reținuți pentru 24 de ore, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc. Mai apoi, anchetatorii au propus arestarea preventivă a celor doi, iar instanța a admis solicitarea. Acum, urmează a se vedea ce decizie vor lua judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași în privința celor doi indivizi suspectați de trafic de droguri de mare risc. De remarcat este faptul că, în ultimii ani, în județul Iași au fost descoperite tot mai multe astfel de cazuri, în care diverși indivizi sunt cercetați pentru trafic de substanțe interzise.