Anchetă în cazul intervenției pompierilor la incendiul din Constanța, în care a murit o femeie
Procurorii militari de la Parchetul Militar București au decis deschiderea unei anchete intervenția pompierilor ISU Constanța de la incendiul în care o femeie a murit, după ce a căzut de la etajul 6 unde locuia, după ce apartamentul său a fost cuprins de flăcări.
Ancheta vizează fapta de neglijență în serviciu, după ce aceștia s-au sesizat din oficiu ca urmare a apariției în spațiul public a informațiilor legate de modul în care pompierii de la ISU Constanța au intervenit la acest incendiu.
Anchetă privind organizarea intervenției
Investigația vizează în principal cum a fost organizată intervenția, cum a decurs orele exacte la care au fost solicitate și trimise echipajele, dar și când au ajuns la fața locului.
În paralel se desfășoară o a doua investigație penală, pentru distrugere și ucidere din culpă, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
Femeia a murit cu două minute înainte ca la fața locului să ajungă una dintre cele trei autoscări existente în întreg județul Constanța.
Cum au intervenit pompierii la incendiul din Constanța
Potrivit ISU Constanța, apelul la numărul unic de urgență 112 a fost preluat de dispecer la ora 09.14. După numai un minut, au fost alertate simultan următoarele echipaje: 1 ambulanță SMURD tip B2, 2 autospeciale de stingere și 1 autoscară.
Ambulanța SMURD tip B2 și cele 2 autospeciale de stingere au fost alertate din cadrul Detașamentului de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanța Oraș, care se află la aproximativ 2 km față de locul producerii incendiului.
Primul echipaj care a ajuns la locul intervenției a fost ambulanța SMURD tip B2, la ora 09.21. Deoarece la Detașamentul de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanța Oraș nu există autoscară, aceasta a fost alertată din cadrul Detașamentului de Pompieri Palas.
Autoscara a ajuns la locul intervenției la ora 09.27, distanța parcursă fiind de 8 km. Ora la care femeia s-a desprins de la balcon a fost 09.25.
Forțele aflate la locul intervenției în momentul sosirii autoscării erau 2 autospeciale de stingere, 1 ambulanță SMURD tip B, precum și 2 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Soțul femeii care a murit în incendiul din Constanța: „Pompierii priveau cum stă acolo și țipă!”
Soțul femeii care a murit în incendiul din Constanța a declarat că a ieșit împreună cu soția din casă, dar ea s-a întors după un laptop, în care avea lucrări de serviciu.
„Târziu au ajuns și foarte târziu au dat drumul la apă. Vedeți în filmare că au cuplat furtunul și nu dădeau drumul la apă. Eram acolo, puteți să vedeți. Le-am zis de 4-5 ori: dați drumul la apă, dați drumul la apă! Nu știu ce așteptau așa că… se putea să fie mai mică paguba. Pompierii au văzut, ei stăteau jos. Când a căzut, ei stăteau jos. Erau lângă mine. Și ea era sus, acolo. Nicio saltea, cum se face afară, să cadă de la etaj.
Priveau cum stă acolo și țipă… și fumul ieșea din spatele ei îngrozitor și și-a dat drumul. Soția s-a întors să-și ia laptopul. Am ieșit împreună, eu am luat-o înainte, ea a rămas în spate… și din nefericire, fără să știu eu, s-a întors… Probabil nu a mai putut să iasă din cauza focului afară și a mers pe balcon“, a povestit soțul femeii care a murit în incendiul din Constanța.