Anca Dumitra a publicat câteva imagini emoționante de la cununia religioasă. Actrița radiază de fericire
Anca Dumitra, naiva Gianina din „Las Fierbinți”, a publicat recent câteva imagini emoționante de la cununia religioasă. Actrița s-a căsătorit civil cu Manfred Spendier la sfârșitul anului trecut, iar în primăvară a pășit în fața Altarului și a făcut nunta. Anca Dumitra a fost foarte discretă cu privire la relația cu milionarul austriac, aceasta fiind făcută publică abia în urmă cu un an.
Anca Dumitra s-a căsătorit religios, pe 29 aprilie, cu milionarul austriac Manfred Spendier, cu care avea o relație de câțiva ani. Acum, frumoasa actriță din „Las Fierbinți” a făcut publice câteva imagini emoționante de la cununia religioasă, eveniment care a avut loc la Biserica „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din București. Naiva „Gianina” din serialul fenomen de la Pro TV a vrut să împărtășească cu urmăritorii ei de pe Instagram unul dintre cele mai frumoase momente ale vieții ei. Îmbrăcată în rochia albă de mireasă, actrița radiază de fericire la brațul soțului ei.
Anca Dumitra, imagini emoționante de la cununia religioasă
Anca Dumitra și Manfred Spendier s-au cununat civil în decembrie 2022 și au ajuns în fața altarului câteva luni mai târziu, în primăvară. În clipul postat, îndrăgita actriță care o interpretează pe Gianina în serialul de comedie „Las Fierbinți” nu se poate opri din zâmbit, în timp ce pe chip i se citește emoția și fericirea.
Filmulețul postat pe rețelele de socializare a fost realizat în timpul cuvântării ținute de părintele care i-a căsătorit pe cei doi, acesta transmițându-le un mesaj care a adus lacrimi în ochii invitaților.
„Știți cum câștigă iubirea? În cel mai neașteptat mod – dându-se bătută, cedând. Pentru că cine iubește lasă de la el. Și atunci când Manfred i-a dat inelul Ancăi, știți ce i-a dat? Încrederea i-a dat-o. Și până la moarte, nimic mai puțin, Anca va purta pe deget un inel care nu e al ei”, se aude spunând părintele Nicolae Dima în postarea Ancăi Dumitra.
În timpul cuvântării, invitații ascultă emoționați fiecare cuvânt al părintelui, în timp ce Anca îl ține strâns de mână pe Manfred Spendier, cel care i-a cucerit inima. La nunta Ancăi Dumitra cu Manfred Spendier nu au lipsit colegele actriței din serialul „Las Fierbinți”, Ecaterina Ladin și Luminița Bucur, care se văd în imaginile surprinse la Biserică.
Anca Dumitra și Manfred Spendier formează un cuplu de mai mulți ani, iar în urmă cu două luni și-au unit viețile și în fața lui Dumnezeu. Între cei doi există o diferență de vârstă de 11 ani, însă dragostea adevărată nu ține niciodată cont de astfel de lucruri.
Cine este Manfred Spendier
Actrița preferă, de obicei, să își țină viața personală departe de ochii curioșilor și nu se întâmplă des să posteze în mediul online imagini cu cel care îi este partener. Soțul Ancăi Dumitra s-a născut în Austria, însă s-a stabilit în România în anul 2006. Acesta este un om de afaceri din industria agriculturii și conduce o importantă firmă care produce utilaje agricole. În țara natală, Manfred Spendier a crescut la fermă, unde a muncit și a condus diverse utilaje folosite în agricultură.
„Părinţii mei au o fermă mică situată într-o zonă de munte, în sudul Austriei, aproape de Klagenfurt. Acolo deţinem 40 de hectare de teren pe care cultivăm grâu şi porumb; de asemenea, creştem vaci de lapte, porcine şi oi. Îmi place agricultura, încă din adolescenţă m-am implicat în activităţile fermei. Am muncit mult în trecut şi am condus diferite utilaje. Era clar că asta îmi doream şi trebuia să continui să merg pe acest drum, aşa că m-am decis să urmez studiile în domeniu şi am devenit inginer tehnic de utilaje agricole. Apoi, un prieten m-a remarcat şi m-a recomandat pentru un post de dealer de echipamente agricole şi uite aşa am intrat în acest domeniu”, povestea Manfred Spendier în urmă cu ceva timp.