Anamaria Prodan, reacţie dură după anchetarea celor care l-au susţinut pe Călin Georgescu: „Nu vor face nimic cu această teroare!”

de: BZI.ro
08:22, 20 dec. 2024

Anamaria Prodan, reacţie dură după anchetarea celor care l-au susţinut pe Călin Georgescu. Impresara s-a declarat deranjată de modul în care s-a procedat, spunând că nu vor avea absolut nicio șansă în fața partidelor suveraniste.

Anamaria Prodan, reacţie dură după anchetarea celor care l-au susţinut pe Călin Georgescu

Anamaria prodan s-a numărat printre persoanele cunoscute că și-au exprimat susținerea pentru Călin Georgescu. Cunoscuta impresara a declarat că nu a fost citată sau audiată în cadrul anchetei, dar că n ui se pare normal modul în care s-a procedat. Aceasta a criticat dur situația, exprimându-și indignarea față de ceea ce ea consideră a fi restricții impuse exprimării publice.

„Eu nu am primit nicio citație. Nu știu nimic. Nu am fost audiată. Foarte urât! Foarte, foarte urât! Jenant, penibil. Tot ce se întâmplă este penibil. Să nu ai în țara ta, în 2024, dreptul să îți expui părerea, să îți fie frică să mergi pe stradă, să îți fie teamă că îți distrug business-ul, să nu ai voie să votezi cu cine rezonezi… Doar pentru faptul că cei aflați la putere nu-s de acord este o încălcare gravă a drepturilor omului”, a menționat Anamaria Prodan.

Impresara a menționat că presiunile actuale nu vor schimba opțiunile electorale ale cetățenilor.

„Păcat de țara asta! Păcat de România asta superbă. Nu vor face nimic cu această teroare. Lumea va deschide ochii din ce în ce mai mult. Nu vor avea absolut nicio șansă în fața partidelor suveraniste! Să mă cheme pe mine de ce? Au ei dreptul să mă întrebe pe mine cu cine am votat? Doamne ferește! Păcat, repet, de țara asta!”, a mai spus Anamaria Prodan.

Oana Zăvoranu, chemată la poliție să dea declarații

Oana Zăvoranu a povestit pe rețelele de socializare că a fost chemată la poliție pentru a da declarații privind susținerea sa publică pentru Călin Georgescu, ulterior vedeta postând un mesaj video în care îşi declara indignarea faţă de situaţia creată.

„Aveam să fiu chemată, invitată elegant la poliție, să dau cu subsemnatul și să recunosc că am greșit și că nu mai fac, pentru că mi-am exprimat opinia în spațiul public, spațiu public însemnând pe TikTok-ul meu, pe Facebook-ul meu, pe Instagramul meu, pe live-ul meu ieșind din casă, vizavi de o simpatie politică pe care o am eu”, a zis Oana Zăvoranu.

Influencerița a precizat că, deși nu a fost amendată, a fost avertizată să nu mai facă declarații publice similare.

„Pentru acest lucru, cum spuneam, am fost sancționată. Am primit o mustrare. Am fost norocoasă. Mi s-a și spus că sunt o norocoasă că am primit o mustrare întrucât dacă voi mai continua să pronunț și să țin cu acest om…”, a mai spus vedeta.

Milionarul Călin Donca a spus că firmele sale au fost verificate de autorități în cadrul anchetei.

„Noi avem mai multe companii și au preferat ca, dintr-odată, să ne ceară de la Poliție, toate fișele de la companiile noastre din Brașov care au activitate. Cu alte cuvinte, vor să verifice dacă există dovezi de tranzacție, probabil, de susținere a campaniei lui Călin Georgescu.”, a declarat afaceristul.

Călin Donca a precizat că solicitarea documentelor contabile nu a fost însoțită de explicații detaliate.

„Bine, cei de la Poliție nu mi-au spus că de asta au cerut fișele contabile. Au spus, pur și simplu, să le dau și lor fișele companiilor mele. Așa, dintr-odată. Nu mi-a cerut niciodată Poliția fișele contabile ale companiei”, a mai spus Donca.

Investigațiile privind susținerea campaniei lui Călin Georgescu continuă, autoritățile încercând să stabilească eventualele legături financiare și rețelele implicate. În acest context, Anamaria Prodan, reacţie dură după anchetarea celor care l-au susţinut pe Călin Georgescu.