Anamaria Prodan, mesaj pentru Laurențiu Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană. Am pus mâna pe telefon și i-am scris”
Anamaria Prodan a făcut public mesajul pe care i l-a trimis lui Laurențiu Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană.
Vestea morții lui Silviu Prigoană a șocat-o profund pe Anamaria Prodan, care nu se aștepta la o asemenea pierdere. Impactul acestei tragedii a determinat-o pe impresară să-și analizeze viața și să ajungă la concluzii surprinzătoare. În urma acestei reflecții, ea a simțit nevoia să ia legătura imediat cu Laurențiu Reghecampf, contactându-l prin telefon.
Anamaria Prodan, mesaj pentru Laurențiu Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană
Anamaria Prodan a ajuns la o concluzie profundă anume că viața este prea scurtă pentru a fi trăită într-un conflict constant cu fostul soț, mai ales când acest lucru are un impact negativ asupra copiilor lor. Impresara a realizat că este timpul să pună capăt scandalurilor și să se concentreze pe binele familiei.
În acest context, Anamaria Prodan a luat decizia de a încheia conflictul și de a face primul pas spre reconcilierea cu Laurențiu Reghecampf.
„Am vorbit și cu copiii azi și am spus: mama, vreau să oprim absolut tot. Nu știi ce se întâmplă mâine, murim într-o fracțiune de secundă cu ura asta în inimă, iar copiii noștri trăiesc cu supărarea asta că părinții lor n-au știut să facă ceva mai bun decât să se hulească și să se jignească.
Îți spun, astăzi, după mulți, mulți ani, de față cu copiii, am pus mâna pe telefon și i-am scris un mesaj lui Laur. I-am zis: te iert pentru absolut tot, vreau să mă ierți pentru absolut tot. Copiii noștri sunt minunați, nu merită nimeni pe pământul ăsta așa ceva, ura asta ne va duce doar în mormânt, pentru că ăla este cel mai scurt drum către moarte”, a povestit Anamaria Prodan, în cadrul unei emisiuni TV.
Cum a reacționat Laurențiu Reghecampf
Deși Anamaria Prodan i-a transmis un mesaj în care își exprima regretul și vorbea despre posibilitatea unei împăcări, Laurențiu Reghecampf nu a răspuns la acesta. Cu toate acestea, impresara nutrește speranța că fostul soț va reacționa favorabil și că tensiunile dintre ei se vor disipa în timp.
„Nu, n-a răspuns, sper să înțeleagă că nu mai există nici cea mai mică umbră de ură sau supărare. Viața merge înainte frumos pentru toată lumea, merită să o trăim superb”, a mai spus impresara.
După ultimele dispute din instanță, Anamaria Prodan s-a distanțat total de Laurențiu Reghecampf. Impresara susține că antrenorul a pierdut legăturile cu fostele sale apropieri și consideră că acesta ar trebui să își îndrepte acum atenția spre rezolvarea problemelor sale de sănătate.
Cu toate acestea, Anamaria Prodan i-a trimis un mesaj fostului soț, Laurențiu Reghecampf, imediat după ce a aflat că Silviu Prigoană s-a stins din viață. Antrenorul a evitat să îi răspundă.