Anamaria Prodan: ,,Mai am un băiat! Trebuie să îl sun pe Laurențiu, să îi spun că mai avem un băiat, acum avem 3 băieți”. A spus totul pe filmare
Impresara făcea haz de necaz pe vremea când participa la emisiunea lui Nea Mărin, spunând că îl ia pe Liviu Vârciu în familia ei.
Câteva declarații mai vechi ale Anamariei Prodan au ajuns virale în plin proces de divorț. Este vorba despre unele afirmații făcute în emisiunea celebrului Nea Mărin, la care a participat alături de Liviu Vârciu și alte vedete din România, în urmă cu mai mult timp.
Pe atunci, femeia de afaceri spunea că mai are un băiat, însă făcea referie la fostul membru al trupei L.A.
Anamaria Prodan: „Mai am un băiat”
Anamaria Prodan a acceptat în urmă cu mai mult timp provocarea de a participa la emisiunea găzduită de Nea Mărin, împreună cu alte personaje cunoscute, din showbizul românesc.
Într-unul dintre episoadele difuzate, în timp ce se ocupa de responsabilitățile pe care trebuia să le ducă la bun sfârșit, impresara a încercat să destindă atmosfera alături de Liviu Vârciu, așa că cei doi au început să glumească pe seama faptului că artistul îl numește pe coregraful de dansuri populare „tată”.
Pe atunci, Anamaria Prodan a făcut haz de necaz de situație și i-a spus cântărețului că îl „adoptă” în familia ei, ca să aibă trei băieți:
„Liviu de-acum este băiatul meu. Pentru că Liviu a realizat că pe mine mă știe toată lumea că am bani, că am imagine. Și atunci s-a gândit el că e banal să fie băiatul lui Nea Mărin, că mai bine e băiatul lu’ Prodanca.
Trebuie să-l sun pe Laurențiu să îi spun că avem un alt băiat. Deci avem 3 băieți.”, a declarat Anamaria Prodan la acea vreme, în emisiunea amintită.