Anamaria Prodan iubește din nou! „Sunt atât de fericită!”

de: Cristian Zavastin
08:36, 14 nov. 2023

Anamaria Prodan iubește din nou! Se pare că impresara a reușit să treacă peste despărțirea de Laurențiu Reghecampf, cel care i-a fost alături timp de 16 ani și cu care are un băiat, pe Bebeto. Recent, vedeta a făcut dezvăluiri despre viața ei intimă.

Anamaria Prodan iubește din nou!

Impresara Anamaria Prodan a oferit detalii despre viața sa personală și a dezvăluit că se simte fericită în momentul de față cu bărbatul de lângă ea. Mai mult, a ținut să-i mulțumească acestuia, în mod public, pentru modul în care a știut să îi rămână alături.

„Dumnezeule, sunt atât de fericită și mulțumită (n.r. – pe plan sentimental). Mulțumesc omului de lângă mine, care este acum în viața mea, pentru câtă răbdare a avut și cât de frumos a știut să se poarte. Să gestioneze toată nebunia asta. (n.r. – dacă e de mai mult timp). Este lângă mine, nu contează de când, a declarat Anamaria Prodan, în podcastul «Tare de tot»”, cu Viorel Grigoroiu.

Chiar dacă a trecut ceva timp, impresara și Laurențiu Reghecampf sunt în continuare soț și soție, pentru că antrenorul nu ar vrea să semneze actele de divorț și nici să renunțe la procesele pe care i le-a intentat.

„Am 5-6 procese cu el pe rol la acest moment, nici nu le mai știu numărul. El și amanta vor să stoarcă niște bani de la mine! Spun amantă, pentru că nu sunt căsătoriți, iar divorțul nu s-a pronunțat! El e încă însurat, da?! Ați văzut voi pe undeva că s-a pronunțat divorțul?!

De ce nu renunță el la aceste procese cu mine? Nu vrea! Vrea bani! Nu există așa ceva! Sunt doi ani de când ne rugăm și eu și avocații mei de el, la două zile, să închidă tot și să-și vadă de viața lui! Să mergem la notar să încheiem, asta îi cerem noi toți, familia!“, a mai declarat Anamaria Prodan.

Ce i-a promis ei înainte să moară

Anamaria Prodan a dezvăluit ce mesaj i-a transmis Ionelei Prodan, înainte ca aceasta să moară. Impresara a declarat că nu a vrut să fie în umbra mamei sale, motiv pentru care i-a spus acesteia că va ajunge mai celebră decât a fost ea.

De asemenea, Anamaria Prodan a mai declarat că faima părinţilor apasă greu pe umerii copiilor, însă a vrut să ajungă mai cunoscută decât a fost Ionela Prodan, dezvăluind şi motivul pentru care a decis să-i transmită asta mamei ei.

„Pentru o familie cumva cunoscută, cel mai greu lucru este pentru copii. Numele apasă foarte greu peste copii. Eu am fost cumva terorizată să nu cumva cineva să îmi spună: nu știu cum o cheamă mă, e fata cântăreței. Nu știu cum o cheamă! Eu i-am spus mamei mele că într-o zi am să fiu mai cunoscută ca ea. I-am spus: Într-o zi, am să ajung mai cunoscută ca tine, ai să vezi!

De ce?! Pentru că de Sfântul Ion eu nu primeam nicio floare și nicio urare. Ea era Ionela Prodan, eu eram Anamaria Ionela, fata Ionelei. Eu nu primeam nimic și ea primea flori și cadouri. Atunci le spuneam: este și ziua mea! Și eu sunt Anamaria Ionela. Toți îmi spuneau că nu au știut și atunci am zis: Las că o să vină ziua în care o să știți și voi și o să fiu mai mare decât ea”, a declarat Anamaria Prodan, care iubește din nou.