Anamaria Prodan, citată într-un nou proces. Impresara susține că este pregătită pentru orice luptă

de: Pruna Gabriela
20:00, 25 mart. 2022

Anamaria Prodan s-a trezit citată într-un nou proces, după ce, zilele trecute, a câștigat pentru a doua oară în fața lui Laurențiu Reghecampf. De data asta, reclamantul este anonim și privește o acțiune în răspundere delictuală – probabil fiind vorba de calomnie -, cu termen în aprilie.

Anamaria Prodan nu are emoții și spune că este pregătită pentru orice luptă. Aflată în Dubai, Anamaria Prodan a fost înștiințată că a fost citată într-un nou proces, dar nu știe cine este reclamantul.

Cine a dat-o în judecată pe Anamaria Prodan

Impresara crede că poate fi vorba despre o persoană care vrea să ajungă vedetă pe numele ei, însă nu se teme câtuși de puțin pentru că, spune ea, poate să se bată cu oricine de pe mapamond.

„Aștept să vedem despre cine e vorba, ce noutate e. Poate este vreo wanna be vedetă de este un proces la secret (râde, n. red.). Mă știe mapamondul tot. Și unde locuiesc știu mulți, mai ales cei ce mă dau în judecată. Aștept cu nerăbdare, dar m-am relaxat total. Acum pot să lupt și sunt mai puternică decât am fost vreodată. Mă bat cu oricine de pe mapamond”, a declarat Anamaria Prodan pentru fanatik.ro.

Anamaria Prodan, val de procese în plin divorț de Laurențiu Reghecampf

Anamaria Prodan pare să fie ținta unui adevărat val de procese. Astfel, zilele trecute, impresara a câștigat în fața lui Laurențiu Reghecampf un proces în care i se cerea să retragă articolele considerate defăimătoare.

„Nici măcar nu mă mai interesează procesele, avocatul meu se ocupă de absolut tot. Sunt liniștită, fericită, îmi văd de viața mea, nu mă interesează nici dacă îmi vor fi deschise 1.000 de procese.

Ceea ce au decis magistrații în acel proces, în procesul cu privire la acea ordonanță în care mă obliga pe mine să scot nu știu ce din presă, nu mă interesează deloc subiectul, am fost și eu doar informată de avocatul meu că am câștigat”, a precizat Anamaria Prodan.