Anamaria Prodan, căsătorie secretă cu Ronald Gavril? Ce detalii a dat impresara
Anumite zvonuri despre Anamaria Prodan cu privire la o căsătorie secretă cu Ronald Gavril au apărut recent în mass-media. De mai bine de un an, impresara trăiește o frumoasă poveste de iubire cu pugilistul băcăuan, stabilit în America. Și dacă până acum era preocupată de fotbal, Anamaria Prodan vrea să se impună și în lumea boxului.
Anamaria Prodan strălucește, de câteva luni, la brațul lui Ronald Gavril, campion mondial la box. Frumoasa impresară a vorbit despre relația ei, în exclusivitate pentru Playtech, lămurind zvonurile cu privire la o eventuală logodnă sau căsătorie.
Anamaria Prodan dezminte zvonurile cu privire la căsătorie cu Ronald Gavril
Anamaria Prodan este fericită după ce iubitul ei, Ronald Gavril, a obținut un titlu important în sportul pe care îl practică, devenind al 6-lea campion mondial român la box. Impresara vrea să se impună și în acest domeniu:
„Este o mândrie pentru orice femeie să aibă un campion mondial lângă ea! Nici nu se poate explica în cuvinte. Sunt fericită pentru el și știu cât de mult a muncit! Mă bucur că am putut să pun o cărămidă la această reușită extraordinară a lui. E același lucru, box sau fotbal, tot manager sunt! Cumva, e mai ușor cu ei. Sunt mai docili, probabil sunt conștienți de forța pe care o au, deci nu așa copilăroși!
Nu (n.r. – nu e mai greu pentru că e și iubita lui) Am învățat în atâția ani să nu pun nimic la suflet, decât ceea ce contează. Probabil asta a fost, cumva, un scut de apărare! Orice vorbește lumea rău, orice se întâmplă rău, găsesc ceva bun în tot răul! Îmi fac raiul meu acasă, cu copiii, cu iubitul.”
De asemenea, Anamaria Prodan a punctat că nu se pune problema de o logodnă sau de o nuntă făcută în secret. Vedeta își respectă fanii, astfel că o să îi anunțe în cazul în care în viața ei o să vină un astfel de moment special:
„Nu există la mine așa ceva! Toată viața mea a fost pe TV, a fost un reality. De ce aș face asta? (n.r. să se logodească în secret) Este un moment de bucurie, vrei să îl împărtășești cu prietenii, cu toată lumea. Viața mea e publică, familia mea la fel, deci ar fi o prostie! Bineînțeles, eu o să anunț prima!”
Ce spune despre copiii ei
Anamaria Prodan a avut grijă ca Sarah, Rebecca și Bebeto să primească ce își doresc în această perioadă. Fiul ei a crescut, astfel că impresara este cu ochii pe el și ne-a dezvăluit ce iubită vrea ca acesta să aibă:
„Primesc ce și-au dorit. Sarah și-a dorit mașină, a primit mașină. Rebecca și-a dorit o vacanță, a primit o vacanță. Bebe mi-a dat o listă cu de toate, cu tot ce a descoperit la 16 ani. Acum trebuie să iasă în oraș, să fie văzut. Au primit tot ce și-au dorit! Eu cred că da, Bebe a avut prima iubită și s-a ascuns puțin. Îmi place că are capul pe umeri și știe că nu este încă momentul!
Trebuie ca iubita lui să fie o fată cuminte, deșteaptă, dintr-o familie bună, educată. Trebuie să știe să aibă grijă unul de celălalt, să facă un cuplu perfect, să se ajute. E greu la mine să vină vreo vagaboantă! Toată viața le-am simțit și le-am gonit. Ironie!”