Analistul politic H.D. Hartmann, în „Dezbaterea Zilei” – BZI LIVE: „Situația Schengen a devenit și mai complicată pentru noi…Și asta pentru că e lipsă totală de inteligență a politicienilor noștri! – VIDEO

de: BZI.ro
17:00, 16 dec. 2022

H.D. Hartmann a continuat în „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE seria discuțiilor legate de aderarea României la Spațiul Schengen. În cadrul acestui context, analistul politic condamnă reacțiile avute de președintele Klaus Iohannis de la Bruxelles, când a îndemnat cetățenii rămâni să oprească acest boicot. Practic, s-a pus pumnu-n gură românului, neavând voie nici măcar să reacționeze în fața acestor umilințe continue din partea statelor Uniunii Europene.

„Preşedintele Iohannis a eşuat în a opri Austria să nege vocaţia constructoare europeană a României. Nu a reușit să blocheze atacul infam al Austriei, Olandei și Suediei împotriva esenţei europene a României”, a spus H.D. Hartmann la BZI LIVE.

H.D. Hartmann în „Dezbaterea Zilei”

H.D. Hartmann în „Dezbaterea Zilei” de la BZI LIVE a precizat că deși era normal ca după votul Austriei împotriva aderării României la Schengen, să urmeze o perioadă în care să avem voie să ne răzvrătim, să reacționăm, să ne scălămbăim, practic, să luăm atitudine față de umilința la care am fost supuși…vine Klaus Iohannis și spune ‘STOP!’. După ce România a devenit preșul Europei, românii trebuie să continue cu tăcerea? Să țină capul plecat? De ce nu  mai bine să îl bage în nisip precum struțul?

„Eu cred că Schengen s-a complicat şi mai mult săptămâna asta prin lipsa de inteligență diplomatică a României. Să susții propagandistic că pe ordinea de zi a Consiliului Europei de ieri, la care a fost prezent și Iohannis ‘se va discuta situaţia Schengen…’ a fost o minciună, nu a fost pe ordinea de zi. Iohannis a spus şi el o frază despre Schengen, nu s-a discutat.

În ianuarie, Suedia, care după ce ne-a tras nouă o plăcuță suedeză, a anunţat oficial la preluarea președinției Consiiliului Europei care este rotativă, că nu va pune pe ordinea de zi subiectul Schengen. Urmând ca abia după iunie, peste 6 luni să urmeze Spania. Dar nici Spania nu cred că o va pune. De aceeaa părut această propagandă nenorocită care să-i salveze poponeaţa președintelui Iohannis, prin care domnul Iohannis ne anunță că oricum intrăm în Schengen în 2023. Nu, nu intrăm în Schengen în 2023. Nu știm ce va fi  peste 6,8 luni. Dar Spania nu va avea puterea să pună pe ordinea de zi a oricărei şedinţe chestiunea Schengen.

Și aici am eu o problemă fundamentală, ce a vrut Europa de fapt să transmită sau cui de fapt să transmită că nu doreşte România şi Bulgaria? La ordinul cui a lovit România? Și cu cine, stăpânirea de la Viena, stăpânirea cancelarului, au vorbit prin lumea asta? Căci aici nu a fost dialog inter-european.

Aici Iohannis încearcă disperat. A apărut şi naționalista de serviciu, Olguța Vasilescu, care să ne spună că dacă pleacă băncile austriece, se prăbuşeşte sistemul bancar românesc. o fi sunat-o Olguțu, dom’le… Olguțu, soțul dânsei, deputat europarlamentar… Vaşnica luptătoare a lui Vadim Tudor, a zis că dacă boicotăm Austria se prăbuşeşte sistemul bancar românesc.

I-auzi, Frantz! Uniunea Europeană la nivel de continent boicotează gazul rusesc s-a prăbuşit preţul, se prăbușesc economii în Europa și nu lasă sub nici o formă UE ăn numele valorilor organizației sale şi noi, românii, nu putem boicota Austria în numele valorilor româneşti?! Olguța, pe ce planetă eşti, maică?

De unde a apucat-o pe vaşnica luptătoare a naţionalismului românesc, uneori putrid a lui Vadim Tudor… şi atunci mi-am amintit că există un Olguțu la Bruxelles”,a afirmat H.D. Hartmann.

H.D. Hartmann: „Dar gata, ziua infamiei s-a terminat!”

Totodată, analistul politic condamnă lipsa de reacție a clasei politice românești, a elitei din România, care a rămas neclintită în fața acestor insulte în formă continuată din partea conducătorilor de la Bruxelles.

„Drama fundamentală este că un alt mare ziarist, nemțălit în limba română de către nemțălăul de la Cotroceni, marele analist român cu ochelari, cântăreţul odelor lui Băsescu şi Iohannis, zisă ieri ‘unica declaraţie pe care preşedintele putea să o dea. Unica!’. Jocul ăsta este.

Este fundamental să spun că liniile de propagandă care să îi salveze poponeaţa lui Iohannis au început să acţioneze. Și asta este foarte grav. Noi în acest moment am fost umiliţi de către Austria, iar aşa-zisa elita din România acceptă această umilinţă. Asta este extrem de grav. Şi cred cî la un moment dat trebuie să se înţeleagă că nu ai voie să faci acest lucru. Și președintele României care vorbește astăzi Bruxelles-eza, eu înțeleg că nu boicotăm ca stat Austria, dar România trebuie să răspundă într-un fel. Trebuie să dea un exemplu clar, că asemenea acțiuni nu trebuie să se mai întâmple.

E foarte important acest lucru! Și trebuie să se înțeleagă că nu avem sub nici o formă dreptul să ne lăsăm călcați în picioare de către nimeni din UE! Pentru că noi suntem europeni. Dacă preşedintele României nu înţelege acest lucru e treaba dânsului. Dar noi, poporul român trebuie să înţelegem că nu putem să permitem aceasta umilinţă. Dar gata, ziua infamiei s-a terminat! Asta este opinia mea despre ceea ce s-a întâmplat în această săptămână.

De fapt ne-am dus și mai rău în această infamie. În loc să lăsăm să se dreneze furia, în loc să arătăm lumii că poporul român are dreptul la furie, noi în această săptămână… autoritățile române au făcut un dezastru total propagandistic şi au arătat ca elita nu vorbeşte limba română. Preşedintele nu a vorbit în linia României”, a spus H.D. Hartmann.