Amintirea unui supraviețuitor al celui mai sângeros masacru din Iași! „Am fost salvat de un necunoscut”
Povestea unui bărbat care a fost martor al celui mai sângeros masacru din Iași a inclus noi mărturii șocante despre Pogromul de la Iași, din 1941! Lyonell Fliss s-a aflat printre miile de evrei care au fost duși în vara lui 1941 în curtea fostei Chesturi a Poliției, în timpul represiunii făcute de regimul antonescian din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
Câteva zeci de persoane au participat ieri, 28 iunie 2022, la Cimitirul Evreiesc din cartierul Păcurari, la manifestările prilejuite de comemorarea a 81 de ani de la Pogromul de la Iași. Supraviețuitori ai masacrului din vara lui 1941, alături de autorități publice locale, reprezentanți ai Comunității Evreiești și ambasadori, au fost prezenți la Iași pentru a cinsti memoria celor care au fost uciși doar pentru că erau evrei.
Amintirea unui supraviețuitor al celui mai sângeros masacru din Iași!
Unul dintre supraviețuitorii Pogromului de la Iași, din 1941, este și Lyonell Fliss. În 1941, Lyonell Fliss, avea doar 6 ani când fost luat de acasă împreună cu părinții săi și dus la Chestura Poliției din zona centrală. Bărbatul a povestit că a fost salvat în ultima clipă de unul dintre ofițerii prezenți acolo, care a reușit să-i scoată din mulțimea adunată în curte, printre bărbați, femei și copii ce urmau să fie interogați, bătuți și chiar omorâți.
„Faptul că mă aflu aici nu este datorită vreunei fapte eroice din partea mea, ci a unui salvator necunoscut, care m-a scos pe mine și pe părinții mei din calvarul Pogromului de la Iași, din fața Chesturii, în ultimul moment. M-am întrebat ani cum a fost posibil ca un om care nu ne-a cunoscut niciodată să-și riște viața pentru niște oameni necunoscuți. Nu am găsit nici un răspuns, dar cred că a fost încarnarea trimisului lui Dumnezeu pe pământ”, a arătat Lyonell Fliss.
Mesajul lui David Saranga, ambasadorul Israelului în România
La Cimitirul Evreiesc, a fost prezent și Excelența Sa, David Saranga, Ambasadorul Statului Israel în România.
„În urmă cu 81 de ani, aici a avut loc cel mai mare masacru din istoria recentă a României. Copii, femei și bărbați au fost umiliți și bătuți și uciși pentru simplul motiv că s-au născut evrei. O ură imensă a cuprins Iașul, un loc care până nu de mult însemnase acasă pentru evrei și creștini. Ordinul mareșalului Antonescu de a se curăța Iașul de evrei au dat frâu liber unei violențe ucigașe atât din partea soldaților și polițiștilor români dar și unor oameni de rând. Cei care au supraviețuit gloanțelor au fost duși la gară și urcați în trenurile morții”, a spus David Saranga.
Mărturia supraviețuitorilor Pogromului de la Iași
Ambasadorul statului Israel în România a rememorat și povestea unui alt supraviețuitor al Pogromului de la Iași, din 1941.
„Timp de mai multe zile, prin temperatura verii, ei au fost plimbați dus-întors, între mai multe gări. Printre ei s-a aflat şi Leizer Flinkenștein care avea atunci doar 17 ani. Tatăl și unul din frații săi au fost urcați în trenul spre Călărași. Lazăr, alături de ceilalți frați, au fost urcați în trenul spre Podu Iloaiei. Într-un vagon pentru vite, închis ermetic, el și alți 120 de evrei au fost înghesuiți. Mai târziu el îşi amintea: «Când ne-am îmbarcat, eram epuizați, nemâncați, plini de mizerie pe haine. Distanța de la Iași la Podu Iloaiei a fost parcursă într-o zi întreagă. În zori, fusese răcoare, dar apoi a dat căldura și apoi vagonul s-a transformat într-o cameră de gazare. Ne sufocam. Nu a trecut mult și lumea a început să moară. Fiecare încerca să supraviețuiască cum putea. Vă pot spune că mi-am băut urina, mi-am rupt cămașa în fâșii pe care le-am înmuiat în urină și sudoare și mi le-am șters în gură ca să nu mor de sete»”, a încheiat David Saranga.
În masacrul de la Iași, din 1941, au murit peste 13.000 de evrei.