În primele zile ale anului, mai precis în perioada 1 – 5 ianuarie 2020, polițiștii locali au acționat în municipiul Iași pentru menținerea ordinii și liniștii publice și pentru combaterea faptelor antisociale. Aceștia au intervenit operativ la 64 de sesizări primite prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, în urma cărora au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale. Totodată, polițiștii locali din cadrul Serviciilor de Ordine Publică, care și-au desfășurat activitatea de menținere a ordinii și liniștii publice în cartierele ieșene, au legitimat 270 de persoane. Astfel, aceștia au aplicat, în urma constatărilor directe efectuate, 108 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 25.912 lei.
Numeroase sancțiuni aplicate în zona centrală a orașului
Cele mai multe amenzi, adică 43 de sancțiuni contravenționale, au fost aplicate pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Poliție Locală au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 300 lei, pe numitul P.T.C., cu domiciliul în județul Vrancea, deoarece a fost depistat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt în timp ce a provocat și participat la scandal într-un loc public”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Iași.