Ambulanțierul care a avut o misiune „specială” și a încărcat cartofi în loc de pacienți pe targă așteaptă să fie „urechiat” de șefi: „Vă dau multă m…” – FOTO/VIDEO

de: Cosmina Puiu
02:00, 22 mart. 2023

Zilele trecute, un ambulanțier de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Iași a fost văzut de către mai mulți oameni cum încărca saci de cartofi în loc de pacienți pe targă. Între timp, organele competente de cercetare au spus că s-a constatat că angajatul lucra pe o Ambulanță de tip A și era singur. Acum, ambulanțierul așteaptă să fie „urechiat” de șefi

În data de 17 martie 2023, la Piața CUG a fost identificată o misiune „specială”. Angajatul SAJ a vrut să-și facă cumpărăturile în timpul serviciului, dar a fost văzut de către cei din jur. Șefii săi au aflat la scurt timp de gestul pe care l-a făcut, astfel că este cercetat disciplinar. Acum, acesta așteaptă să fie „urechiat”, neștiind ce-ar putea risca, dar s-a arătat revoltat de faptul că nu a fost lăsat să treacă neobservat și a făcut afirmații dure.

Ambulanțierul care a avut o misiune „specială” la Piața CUG așteaptă să fie „urechiat” de șefi

Surprizele n-au încetat să apară în rândul ieșenilor. Inițial, totul a început cu misiunea „specială” pe care a vrut să o rezolve angajatul SAJ Iași la Piața CUG, încărcând cartofi pe targă în loc de pacienți. Ulterior, ambulanțierul a trecut la afirmații dure la adresa reporterilor BZI.

„Eu sunt ambulanțierul pe care l-ați observat la Piața CUG. Vă dau multă m..e la toată echipa”, a transmis angajatul de la SAJ.

Medicul Angelica Hristea, managerul SAJ Iași, susține că angajatul va fi cercetat disciplinar, iar în acest moment este o anchetă internă cu privire la gestul făcut de acesta.

„Ambulanțierul va fi cercetat disciplinar. În acest moment avem o anchetă în curs. S-a constatat că el lucra pe o Ambulanță de tip A, transport, și era singur. Trebuie să luăm mai multe declarații și să cercetăm cât mai mult cazul în vederea stabilirii întregii situații de fapt”, a declarat dr. Angelica Hristea, managerul SAJ Iași, pentru reporterii BZI.

Angajatul SAJ Iași a făcut piața în CUG

Martorii scenei s-au arătat revoltați de gestul ambulanțierului, pentru că în acel timp ar fi putut fi vorba despre viața unui om care nu este salvată.

„Eram la piață, pentru că trebuia să-i fac cumpărături mamei mele, care săptămâna trecută era să moară. Am sunat la ambulanță și în vreo 40 de minute au ajuns, iar astăzi observ această mașină care își achiziționează saci de cartofi în timpul programului. Pacienții care au nevoie de ei pot aștepta, nu? Mi se pare inadmisibil”, spune o femeie care a observat situația din Piața CUG.

Ieșenii sunt tot mai nemulțumiți de faptul că ambulanțele întârzie la urgențe, iar, când ajung, șoferul și asistentul de pe ambulanță nu au o atitudine corectă față de pacienți.

„Acum am înțeles de ce unii strigă că «nu suntem niște cartofi». Mi se pare bătaie de joc. Uneori se pierd suflete din cauza unor incompetenți, ca și ambulanțierul acesta. Și în piață a avut o atitudine foarte superioară, băgându-se în față”, adaugă un ieșean care era în piață.

Rămâne de văzut ce măsuri se vor lua până la finalul anchetei interne în cazul angajatului de la SAJ Iași care a avut o misiune „specială” cu ambulanța la piață și acum așteaptă să fie „urechiat” de șefi.