Am testat fructele de sezon cele mai căutate din piețele ieșene. Cât de sigure și bune de consum sunt prunele, piersicile, merele și perele

de: Gabriela Rusu
02:00, 09 aug. 2024

Astăzi, am testat fructele de sezon cele mai căutate din piețele ieșene. Vorbim despre mere, pere, prune și piersici. Prețurile pe kg ajung între 6 și 10 lei, iar gustul este sută la sută natural. În același timp, am mers și în Kaufland, acolo unde am testat aceleași fructe din import, din țări precum Spania sau Grecia, iar aici rezultatul a fost surprinzător.

Am testat fructele din piețele ieșene

Piețele ieșene sunt pline, în această perioadă, de fructe și legume de sezon, direct din grădinile producătorilor locali. Astăzi, reporterii BZI au ales cele mai apetisante și proaspete produse de pe tarabele producătorilor locali din Comarna și Românești și le-au dus la testare. În primă fază, am început cu merele și perele care sunt din Comarna. Producătorul local ne-a asigurat că fructele sunt sută la sută naturale, fără să fie stropite cu pesticide sau substanțe speciale.

Testele i-au susținut vorbele, ecranul aparatului cu care am testat fructele indicând 30 mg/kg, fiind afișat mesajul „low nitrate content means product is safe”, ceea ce demonstrează că produsul este bun pentru consum.

La fel s-a întâmplat și în cazul prunelor care sunt tot din Comarna. În urma testului efectuat, valoarea afișată pe ecran era tot de 30 mg/kg, însoțită de același mesaj de mai sus. Foarte căutate de iubitorii de fructe sunt și piersicile. Reporterii BZI s-au oprit la taraba unor producători locali din Românești, care au garantat mediul natural în care fructele au crescut. Și aici, aparatul a indicat o valoare de 30 mg/kg, fiind afișat același mesaj: „low nitrate content means product is safe”.

Pentru a vedea calitatea fructelor din supermarketuri, reporterii BZI au mers și în Kaufland, de unde au ales aceleași soiuri de fructe pe care le-au supus testării. Surprinzător, deși fructele vin din import, din țări precum Spania sau Grecia, valorile nitraților din ele sunt foarte bune. În urma testării, ecranul aparatului a afișat aceeași valoare de 30 mg/kg.

Zilele trecute, reporterii BZI au mai testat din piețele ieșene atât roșiile de la producătorii locali, cât și pepenii galbeni, care sunt tot mai căutați, iar rezultatele au fost surprinzătoare. La roșii, valorile sunt bune, însă la pepenii galbeni sunt depășite și de nouă ori, testul indicând 800 mg/kilogram. Specialiștii atrag atenția și recomandă ieșenilor să fie atenți la ceea ce consumă și din ce locuri achiziționează produsele.

Astăzi, am testat fructele de sezon cele mai căutate din piețele ieșene și am constatat că sunt bune pentru consum.