Am găsit paradisul preotului care a declarat război pentru BOR și și-a construit propria lui biserică: „Mie nu îmi trebuie lux, aur și nici mașini de 400 de cai putere” – GALERIE FOTO, VIDEO
Ștefan Bercaru, originar din zona Vrancei, a fost numit preot în parohia Bohotin în 1989, unde a slujit până în urmă cu 8 ani. Deși a făcut foarte multe pentru oamenii din parohia sa, învățându-i să păstreze vechile tradiții, Ștefan Bercaru a fost caterisit, motivul fiind ba că s-a recăsătorit, ba că a pipăit fetițele pe care le învăța dansuri populare. Deși a fost caterisit, fostul preot ortodox nu a renunțat niciodată să slujească și chiar și-a construit propria biserică
Ștefan Bercaru și-a construit propria lui biserică din lemn, în care slujește în fiecare duminică și la fiecare sărbătoare. Până acum, în bisericuța de lemn care amintește de o una din Maramureș, fostul preot a oficiat două cununii, o înmormântare și o dezgropare. Ștefan Bercaru consideră că misiunea sa nu se oprește aici și își dorește să amenajeze curtea bisericii, astfel încât să pară că pășești în Rai.
Ștefan Bercaru crede că nimeni nu-i va putea lua darul preoției
Încă de când a acceptat parohia din Bohotin, Ștefan Bercaru a fost avertizat că nu va avea o misiune ușoară, însă a simțit dintotdeauna că aceasta este misiunea sa. Preotul spune că ar fi putut oricând să renunțe la preoție pentru a-și deschide o afacere, însă consideră că harul i-a fost dat de către Dumnezeu și nimic nu i-l poate lua.
„Nu am o misiune ușoară, însă eu mă trag din Vrâncioaia, din Vrancea, de acolo unde oamenii sunt foarte hotărâți și știu ce vor. De prima dată, din anul 1989, am fost înștiințat că va fi o parohie foarte grea. Am acceptat parohia și nu m-am speriat, asta este misiunea unui preot, să slujească”, a declarat Ștefan Bercaru.
Fostul preot s-a inspirat în construirea bisericii sale din satul Bohotin atât de la bisericile din Bucovina, cât și de la cele din Republica Moldova, dar a respectat tiparul unei biserici clasice, cu arhitectură stil navă. Preotul caterisit spune cu durere în suflet că aceasta este singura biserică ortodoxă din România fără electricitate. În viitorul apropiat, acesta speră să sfințească lăcașul de cult, considerând că nu are nevoie de aprobarea mai marilor Bisericii Ortodoxe Române pentru a face acest lucru.
„Am fost la biserici în Bucovina, peste Prut, încolo și încoace, și așa mi-am imaginat-o eu. Am respectat tiparul ortodox de biserică, stil barcă, dar cafasul pe care le-am făcut aici a fost gândirea mea. Am zis că o să vină copiii la Înviere și o să se urce aici, o să fie foarte frumos. Chiar mă simt foarte confortabil în bisericuța asta și sunt, într-adevăr, un preot liber și nu sunt nici mai bun și nici mai rău față de cum am fost. Eu nu am bani, banii i-am lăsat la parohie, așa că am improvizat, am pus niște cioate în loc de strana Maicii Domnului și iconostas. Catapeteasma am făcut-o din butuci, i-am luat la cuțitoaie chiar eu și i-am șlefuit. Nu am nevoie de lux, trebuie să-l simți pe Dumnezeu aproape, iar, dacă l-ai simțit, luxul nu-și mai are rostul”, a precizat preotul caterisit.
Ștefan Bercaru și-a construit propria lui biserică în Bohotin: „Nu am nevoie de lux, trebuie să-l simți pe Dumnezeu aproape!”
Ștefan Bercaru a slujit pentru prima dată în bisericuța sa de lemn în anul 2021, chiar de Înviere. De atunci, slujește Sfânta Liturghie în fiecare duminică și sărbătoare, iar seara face slujba de Vecernie.
„Prima slujbă am ținut-o de Înviere, în anul 2021, a fost foarte emoționant. Eu nu am crezut și nu mai trăit niciodată o bucurie mai mare ca atunci. Nu a fost numaidecât faptul că am făcut prima slujbă în această bisericuță, ci modul în care au reacționat oamenii. Cu 4 zile înainte, nu aveam nici icoane, nu aveam lumină, nici nimic. Enoriașii nici măcar nu știau că fac slujbă, dar la ora 22 și un pic în curtea bisericii se adunaseră în jur de 45-50 de persoane. A fost ceva copleșitor pentru mine, ceva de vis. Mi-am spus că de aici încolo pot să mai vină la slujbă unu-doi oameni”, a declarat Ștefan Bercaru.
Preotul caterisit nu are nicio problema ca enoriașii care vin la el la biserică să meargă și la slujbele oficiate de preotul Iulian Andrei, parohul din Bohotin.
„Slujesc în fiecare duminică, la fiecare sărbătoare, iar seara, fac rugăciunea de seară și Vecernia. Vin mereu oameni la biserică. Mă bucur și acum de susținere din partea enoriașilor, deoarece, înainte de a fi preot, eu am fost om. La un preot, într-o parohie, faptele vorbesc. Faptele vor conta și pe tărâmul celălalt, numai că acolo sunt puse în balanță. Trebuie să ne întrebăm de ce la biserică merg acum 6-7 oameni, iar când eram eu preot era biserica plină. Eu m-aș bucura ca oamenii să meargă la biserică, eu le-am spus și celor care vin la mine la biserică că pot merge și acolo. Sau m-aș bucura ca oamenii de la barul de lângă biserică, ca atunci când începe părintele evanghelia, să lase băutura pe masă și să meargă să se pună în genunchi ca să se roage”, a adăugat fostul preot.
Ștefan Bercaru, preotul care și-a construit propria biserică în satul Bohotin, se bucură și acum de susținerea enoriașilor, deși a fost caterisit în urmă cu mai bine de 8 ani.