Alţi doi soldați ruși, condamnați la închisoare în Ucraina pentru crime de război
Un tribunal ucrainean a condamnat, marți, 31 mai, încă doi militari ruși, fiind acuzaţi de crime de război. Soldaţii ruşi au primit 11 ani și jumătate de închisoare pentru bombardarea orașului Harkov, din estul Ucrainei.
Amintim că acesta este al doilea verdict pentru crime de război de la începutul invaziei ruse, în februarie.
Doi soldați ruși, condamnați la închisoare în Ucraina pentru crime de război
Cei doi soldaţi ruși capturați, Alexander Bobîkin și Alexander Ivanov, au fost condamnați la închisoare în Ucraina pentru crime de război. Militarii au pledat vinovați săptămâna trecută, în cel de-al doilea proces pentru crime de război din acest conflict.
Cei doi militari ruși au fost găsiți vinovați de încălcarea legilor și regulilor războiului. În acest caz, Parchetul a cerut condamnarea maximă pentru cei doi, respectiv câte 12 ani de închisoare, iar instanța a stabilit că vor sta în spatele gratiilor timp de 11 ani și jumătate.
Precizăm faptul că Bobîkin şi Ivanov făceau parte dintr-o unitate de artilerie care a tras către ţinte din regiunea ucraineană Harkov, dinspre Belgorod, regiune aflată în Rusia. Procurorii ucraineni au afirmat că tirul de artilerie a distrus o instituţie de învăţământ din oraşul Derhaci.
Cei doi soldaţi ruşi condamnați la închisoare în Ucraina au fost capturaţi după ce au trecut frontieră şi au continuat să tragă. Unitatea acestora a fost atacată de forțele ucrainene, iar Bobîkin şi Ivanov s-au predat, după ce au stat ascunși timp de trei zile.
Primul soldat rus condamnat la închisoare pe viaţă
În cadrul aceluiași context, amintim că primului proces pentru crime de război desfășurat în Ucraina a avut loc zilele trecute. Astfel, soldatul rus Vadim Shishimarin a fost condamnat la închisoare pe viaţă, deoarece, la data de 28 februarie, tânărul l-a ucis pe Oleksandr Şelipov, un bărbat de 62 de ani, în nord-estul Ucrainei.
Tânărul militar, care și-a recunoscut faptele şi a declarat că doar a îndeplinit ordinul unui alt militar rus, nu a reacţionat la acest rechizitoriu.
De asemenea, în timpul procesului,Vadim Shishimarin s-a aflat faţă în faţă cu văduva victimei sale.
„Aveţi remuşcări pentru crima pe care aţi comis-o?”, l-a întrebat Katerina Şelipova.
„Ştiu că nu puteţi să mă iertaţi, însă eu vă cer totuşi iertare”, a răspuns soldatul cu faţa încă juvenilă.
În ziua cu pricina, soldatul rus se afla în regiunea Sumî cu o coloană de blindate. După ce a fost atacat de forţele ucrainene, acesta, alături de alţi patru soldaţi, au furat o maşină.
„Voiam să ne întoarcem acolo unde era poziţionată armata noastră, în Rusia. În timp ce mergeam cu maşina, am văzut un bărbat care vorbea la telefon”, a explicat băiatul.
Potrivit declaraţiei tânărului militar, unul dintre soldaţii aflaţi la bordul maşinii i-a cerut să tragă pentru a evita să fie denunţat. Vădim Şişimarin a susţinut că iniţial, a refuzat, însă, un alt militar a insistat: „El mi-a spus pe un ton ferm să trag, că dacă eu nu voi trage noi vom fi în pericol”.
În acest sens, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că Rusia este „îngrijorată” de soarta soldatului Vadim Șișimarin
Procesul pentru condamnarea crimelor de război în Ucraina continuă. Astfel, marți, 31 mai, alţi doi soldați ruși au fost condamnați la închisoare pentru acuzația săvârșirii crimelor de război.