Alți doi pacienți ar putea beneficia de un transplant de cornee la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Clinica de Oftalmologie a primit cele două organe de la Spitalul de Urgență din București
În Clinica de Oftalmologie a Spitalului „Sf. Spiridon”, de la începutul anului și până în luna martie 2021, 9 pacienți au primit șansa de a vedea din nou. Alte două cornee au ajuns ieri, 4 martie, de la București la Iași. Medicii speră că astăzi vor putea da o veste bună altor pacienți
De la începutul anului 2021 au avut loc 9 transplanturi de cornee în cadrul Clinicii de Oftalmologie a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași. Ieri, 4 martie 2021, de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București au ajuns la Iași alte două cornee care ar putea ajunge la pacienții cu numărul 10 și 11. Listele de așteptare au crescut în ultima lună. Dacă la finalul lunii ianuarie 2021 erau aproximativ 100 de pacienții înscriși pe listă, în luna martie s-a ajuns la 115. Toți speră că vor avea ocazia să fie declarați compatibili pentru un transplant și că vor avea șansa de a vedea din nou.
Doi pacienți vor putea beneficia de un transplant de cornee la Clinica de Oftalmologie din Spitalul „Sf. Spiridon” Iași
Alte două transplanturi de cornee ar putea avea loc luni, 8 martie 2021, la Clinica de Oftalmologie din Iași. Dacă în urma analizelor corneele care au ajuns de la București vor fi conforme, doi pacienți dintre cei aflați pe lista de așteptare ar putea avea șansa de a vedea din nou. Ar fi vorba de transplantul cu numărul 10, respectiv 11 desfășurate în acest an la Iași. Lista de așteptare continuă să fie una mare. În prezent, 115 persoane așteaptă să primească vestea că vor putea vedea.
„Analizele durează minimum 24 de ore. Dacă este ceva patologic în această perioadă, se așteaptă 48 de ore pentru a stabili diagnosticul. Corneele au fost trimise la analiză azi (n.r.- 4 martie 2021), în jurul orei 9, după prelucrare fiind transportate de la București în jurul orei 6. Ar putea avea loc astfel transplantul cu numărul 10 și 11. Cei 9 pacienți monitorizați, care au beneficiat de transplant de la începutul acestui an, văd foarte bine și se descurcă mult mai ușor. Recent am vorbit cu unul dintre ei la telefon și mi-a spus că se simte foarte bine și am mai înscris alte două persoane din județul Iași pe lista de așteptare pentru un transplant de cornee”, a spus prof. dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.
Clinica de Oftalmologie Iași, singura din Regiunea de Nord-Est care tratează toate urgențele
Traumatismele oftalmologice și alte urgențe din Regiunea de Nord-Est sunt tratate la Clinica de Oftalmologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași. Zilnic ajung zeci de pacienți cu un corp străin intraocular care trebuie tratați și cele 19 paturi disponibile sunt constant ocupate.
„Toate urgențele din orașe precum Suceava, Botoșani, Neamț, și nu numai. Astăzi (n.r.- 4 martie 2021), în zona tampon avem 4 pacienți, locurile fiind împărțite în trei, respectiv: zona roșie, zona tampon și cea non-Covid-19. De asemenea, suntem singura clinică care operăm și pacienții pediatrici. Deși există și un spital dedicat lor, noi avem locuri de oftalmologie-pediatrică. La începutul lunii martie am avut un pacient de 8-9 luni care a fost tratat și externat în doar 48 de ore. Este vorba de dacriocistita acută, care apare atunci când este înfundat un canal lacrimal, fiind o inflamație a sacului ocular. Am tratat de-a lungul timpului chiar și bebeluși de 3 zile, cazurile sunt foarte diverse”, încheie medicul ieșean.