Discutăm despre două femei, în vârstă de 41 de ani, respectiv 39 de ani, din Capitală. Una dintre acestea a fost într-o călătorie în Marea Britanie, iar cea de-a doua este contact direct a unor persoane care au călătorit tot în Regatul Marii Britanii. De precizat faptul că ambele persoane sunt vaccinate împotriva noului coronavirus, starea lor de sănătate fiind una bună.
Până în momentul de față, în România au fost confirmate nu mai puțin de zece cazuri cu varianta Omicron, iar numărul ar putea fi în creștere.
Dr. Adrian Marinescu, despre noile cazuri de infectare cu tulpina Omicron
Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul „Matei Balș” din București, a transmis că astăzi s-au confirmat cele două cazuri. Aceste persoane nu au venit din Africa de Sud, unde s-au înregistrat celelalte cazuri, ci din Marea Britanie. Una dintre femeile infectate cu tulpina Omicron este internată pentru a fi monitorizată, iar cealaltă se află în carantină.
„Confirmarea s-a făcut astăzi, acum. Sunt cazuri izolate. Nu sunt persoane care au venit din Africa. Una dintre ele a fost în Marea Britanie, iar cealaltă a intrat în contact cu o persoană venită din Marea Britanie. Ambele persoane sunt vaccinate cu schema completă, cu forme ușoare de boală. Una dintre ele este internată pentru monitorizare, dar va fi externată în curând, iar cealaltă persoană este în carantină. Sunt primele două cazuri depistate în urma secvențierilor de la Matei Balș”, a declarat medicul Adrian Marinescu.
Autoritățile din România au demarat o serie de anchete epidemiologice pentru a află cu cine au intrat în contact cele două persoane infectate cu Omicron.
Șase cazuri, confirmate în România, în perioada 6 – 12 decembrie
Conform datelor transmite de Institutul Național de Sănătate Publică, în săptămâna 6 – 12 decembrie, au fost confirmate 6 cazuri cu varianta Omicron:
„* bărbat de 56 de ani, din judeţul Braşov, confirmat pe data de 12 decembrie, contact cu caz confirmat; vaccinat cu schemă completă;
* bărbat de 25 de ani, din judeţul Maramureş, confirmat pe data de 12 decembrie, având istoric de călătorie în Africa de Sud; vaccinat cu schemă completă;
* bărbat de 38 de ani, din judeţul Maramureş, confirmat pe data de 12 decembrie, având istoric de călătorie în Africa de Sud; vaccinat cu schemă completă;
* bărbat de 28 de ani, din judeţul Maramureş, confirmat pe data de 12 decembrie, având istoric de călătorie în Africa de Sud; vaccinat cu schemă completă;
* bărbat de 30 de ani, din judeţul Maramureş, confirmat pe data de 12 decembrie, având istoric de călătorie în Africa de Sud; nevaccinat;
* bărbat de 39 de ani, din judeţul Maramureş, confirmat pe data de 12 decembrie, având istoric de călătorie în Nigeria; vaccinat cu schemă completă”, potrivit INSP.
Până la data de 12 decembrie au fost raportate la INSP – CNSCBT un număr de circa 7.619 secvenţieri, din care doar 95 în săptămâna 6 – 12 decembrie, la Institutul Cantacuzino (31) şi Institutul „Matei Balş” (64).
Potrivit sursei citate, până acum au fost confirmate 7.013 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, din care: 1.722 cu varianta Alpha, 11 cu varianta Beta, 23 cu Gamma, 5.249 de cazuri cu varianta Delta şi 10 cu Omicron.
Potrivit unui studiu demarat la nivel internațional, vaccinul anti-Covid-19 produs de Pfizer oferă protecție și împotriva noii variante.