Alina Sorescu și-a revenit spectaculos după divorț și se dedică celor doi copii. ,,Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele…”

de: Mirela Todosi
08:28, 29 dec. 2022

Alina Sorescu și-a revenit spectaculos după divorț și se dedică celor doi copii. Frumoasa artistă s-a despărțit în urmă cu câteva luni de Alexandru Ciucu, tatăl fetițelor sale, după 12 ani de căsnicie. Se pare că infidelitatea bărbatului ar fi dus la destrămarea mariajului. În pofida momentelor grele din plan personal, Alina Sorescu și-a păstrat optimismul și energia debordantă. Artista reușește de minune să îmbine profesia cu viața de familie. Iată cum se descurcă vedeta în ipostaza de mamă.

Alina Sorescu și-a revenit spectaculos după divorț și se dedică celor doi copii

Alina Sorescu este una dintre cele mai apreciate cântărețe din România. Vedeta cucerește publicul de fiecare dată când apare pe scenă, la tv sau la evenimentele mondene. Artista are o carieră de succes în muzică și se bucură din plin de celebritate. Dincolo de realizările deosebite pe plan profesional, Alina Sorescu a trecut prin momente grele în viața amoroasă.

Îndrăgita cântăreață a divorțat de soțul ei, faimosul designer Alexandru Ciucu, după 12 ani de căsnicie. Despărțirea celor doi a fost scandaloasă, însă artista a încercat să păstreze discreția pe cât posibil. Recent, Alina Sorescu a dezvăluit cum a reușit să treacă peste capitolul dureros din viața sa și cu ce se ocupă în prezent.

„Încerc să fiu un om echilibrat, care, tocmai, să transmită lucruri bune, că până la urmă, persoanele publice au această menire, să transmită celor care îi urmăresc lucruri bune. Fără să vrei, oamenii care te urmăresc te iau drept model și e frumos, mai ales în cazul meu pentru că lucrez cu copii. (…)

Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, că și până acum. Le mulțumesc părinților mei care sunt alături de mine.”, a declarat artista.

Alina Sorescu are două fetițe superbe de care este tare mândră. Artista își asumă rolul de mamă singură și reușește de minune să îmbine profesia cu viața de familie. O altă vedetă care a trecut prin momente grele în viața privată este celebra prezentatoare Dana Războiu. Aceasta a divorțat de soțul ei, iar în prezent nu mai păstrează legătura. Altfel stau lucrurile când vine vorba de Laura Cosoi. Frumoasa actriță are o căsnicie fericită alături de partenerul ei de viață și radiază de fericire de când este mamă a trei copii. Vedeta se menține tânără și arată spectaculos la vârsta de 40 de ani.

Ce spune artista despre mariajul eșuat

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au format unul dintre cele mai frumoase, discrete și longevive cupluri din showbiz-ul autohton. După 12 ani de mariaj cei doi au ajuns la divorț. Vestea separării definitive i-a șocat pe mulți. În prezent, Alina Sorescu se dedică fetițelor sale și carierei muzicale. La rândul său, Alexandru Ciucu se ocupă de proiectele sale și este pregătit să își refacă viața. Recent, îndrăgita cântăreață a oferit câteva detalii despre mariajul eșuat, dar și despre fostul partener de viață.

,,Suflețelul meu este încrezător că lucrurile se vor așeza, că așa e viața: și cu bune, și cu rele. Nu sunt nici prima, nici ultima. Așa se întâmplă în viață, să trecem și prin momente mai puțin plăcute, dar pe care să ni le asumăm demn și să mergem mai departe cu fruntea sus pentru copii. Ei sunt motorul și motivația. (…) E o perioadă sensibilă pentru că eu am depus actele de divorț. Deocamdată noi vorbim de o ordonanță prin care să fie stabilit domiciliul fetelor până când se va soluționa acest proces. Lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte, ci în timp. Divorțul nici nu s-a întâmplat încă, e o perioadă lungă. E complicat pentru că e vorba de fete, dar încerc să mă concentrez pe ceea ce am de făcut.”, a declarat vedeta tv.

Alina Sorescu a trecut peste suferințele cauzate de divorț, iar în prezent se dedică celor două fetițe ale sale, Elena Carolina și Ana Raisa. Cântăreața își asumă rolul de mamă singură și se declară o femeie împlinită alături de copii. Artista și-a revenit spectaculos după despărțirea de Alexandru Ciucu și face furori de fiecare dată când apare pe scenă.