Alina Sorescu a făcut anunţul despre împăcarea cu Alex Ciucu, tatăl fetiţelor sale! Trece sau nu peste infidelitate?

de: BZI.ro
13:20, 04 iun. 2022
La începutul anului 2022, Alina Sorescu (35 de ani) a depus actele de divorț de partenerul ei, Alexandru Ciucu (46 de ani). Recent, artista a vorbit într-o emisiune de televiziune despre relația dintre ea și designer. S-a zvonit că bărbatul ar fi încercat să se împace cu cea care i-a dăruit două fetițe.
Prezentatoarea TV Alina Sorescu și designerul Alexandru Ciucu divorțează. Actele pentru separarea legală au fost depuse la începutul anului 2022, după o căsnicie de 12 ani. Cei doi au împreună două fetițe – Carolina, în vârstă de 8 ani, și Raisa, în vârstă de 6 ani.

Alina Sorescu a vorbit, de „Ziua Copilului”, într-o emisiune de televiziune atât despre proiectele personale, cât și de relația dintre ea și Alexandru Ciucu. În prezent, artista și designerul discută despre custodia celor două fetițe ale lor. Totuși, a existat un zvon potrivit căruia Alex Ciucu ar fi încercat să se împace cu ea.

Aceasta a fost întrebată în emisiune dacă Alex Ciucu a căutat o metodă prin care să o împace, iar Alina Sorescu a clarificat lucrurile.

„Situația prin care trec eu acum nu e nouă, e o situație destul de veche. Părinții mei au fost alături de mine. Toată familia mea a fost alături de mine, familia mea extinsă. Le mulțumesc tuturor care m-au sprijinit să am curaj în ceea ce simt și să merg până în pânzele albe pentru a fi împăcată, liniștită.

Nu e simplu și nu sunt încă liniștită, pentru că lucrurile încă nu s-au clarificat. Cum am spus, m-am mutat cu fetițele și am depus acțiunea de divorț în februarie, când Alexandru era plecat la un master la Paris”, a spus Alina Sorescu.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au două fetițe

În 2008, Alexandru Ciucu a cunoscut-o pe Alina Sorescu, iar împreună au două fetițe: Elena Carolina și Ana Raisa. În ultima perioadă, însă, au tot existat zvonuri despre un posibil divorț. Zvonuri care, recent, s-au adeverit. Înainte ca Alexandru Ciucu să facă pași spre separarea legală,  niciunul dintre ei nu a comentat presupozițiile care au fost făcute.

”Întâlnirea cu Alina a avut loc la o altă vârstă, într-un moment al vieții mele când știam ce fel de femeie îmi doream și mai ales după ce mă acomodasem cu ideea că trebuie să renunț la unele lucruri pentru a putea construi o relație.

Temerea cea mai mare a fost legată de diferența de vârstă dintre noi și implicit de experiență. Mă gândeam că unul dintre noi își va pierde răbdarea în tot acest proces de maturizare forțată. Dar se pare că dorința de a rămâne împreună și educația primită ne-au făcut să trecem cu bine aceste etape atât de necesare unei relații”, spunea, în trecut, Alexandru Ciucu.