Alina Laufer nu își botează copiii. Cum se procedează la evrei
Alina Laufer a dat naștere unor gemeni în urmă cu aproximativ 3 luni. Deși cei mici sunt bine acum, au avut ceva probleme de sănătate din cauza faptului că au fost născuți prematur. Toată lumea se întreabă acum când va avea loc botezul, dar se pare că la evrei nu se practică acest obicei, ci unul cu totul și cu totul diferit.
Alina Laufer a dat naștere unor gemeni, prematur. Cei mici au venit deja acasă, au petrecut sărbătorile cu familia lor, dar situația nu a fost deloc una roz. Deși fetița a fost ceva mai puternică, băiețelul fostului model a fost operat de urgență. Operația a decurs bine, dar situația s-a agravat după ce nou-născutul a suferit o hemoragie la plămâni, după care a fost intubat din nou și atent supravegheat de medici.
În continuare, părinții trebuie să fie atenți la îngrijirea celor doi și să meargă cu ei la controale foarte des, pentru a se asigura că evoluează așa cum trebuie și se dezvoltă normal.
Alina Luafer nu își botează copiii: „La evrei nu există acest obicei“
Ajunși acasă, toți s-au întrebat când va avea loc botezul. Alina Laufer a explicat că la evrei nu se face un botez ca la alte religii, ci singurul obicei de care se ține cont este tăierea împrejur a prepuțului, în cazul băiețelului. Nici la asta nu s-au putut gândi acum, pentru că băiețelul este mult prea mic și riscurile ar fi mari. Cât despre petrecere, nu se gândesc la ceva mare, ci doar la o seară de distracție alături de prieteni și familie când trece pandemia.
„Nu vom face botez, la evrei nu există acest obicei. Există tăierea împrejur pe care trebuie s-o facem pentru cel mic. Adică circumcizia pe care noi nu am făcut-o pentru că a fost mult prea mititel și nu am avut voie. Este ceva neobișnuit, toată lumea ne întreabă când o să fie botezul, iar noi nu avem. Oricum, acum nici nu puteam să facem vreo mare petrecere. O să facem însă un party cu prietenii și familia cand scăpăm de pandemie’, a menționat Alina Laufer.
Ilan Laufer, tătic de gemeni
Pe 15 februarie, Ilan Laufer a anunțat că a devenit tătic. Omul de afaceri și-a dorit enorm copii cu frumoasa lui soție, Alina Laufer (39 ani) și, după mai multe încercări de fertilizare in vitro, Alina a rămas însărcinată în vara anului trecut. Ea a născut prematur un băiețel și o fetiță care sunt bine amândoi.
„Am devenit dublu tătic! Alina a născut în această dimineață, iar acum cei mici se află la incubator și Alina la terapie intensivă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest miracol și mă rog în continuare să îi aibă în pază”, a fost mesajul lui Ilan Laufer la acel moment.
Acum, băiețelul și fetița familiei Laufer au aproape două luni și sunt în afara oricărui pericol. Mai mult, profitând de vremea frumoasă, cei doi părinți și-au scos pentru prima dată copiii la plimbare. Astfel, gemenii au luat contact cu mediul exterior și nu putem spune că le-a displăcut. Ilan și Alina Laufer au imortalizat momentul pozându-se alături de cei doi bebeluși de aproape două luni.
„Prima noastră ieșire cu prințișorii în parc. O duminică frumoasă, dragi prieteni”, a scris Ilan Laufer pe Instagram.