Alin Oprea și Medana, pregătiri intense pentru nuntă. Unde va avea loc evenimentul

de: Radu Vasiluta
15:30, 06 iul. 2023

Alin Oprea și soția sa Medana sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru nuntă, evenimentul anunțându-se a fi unul fastuos. Cei doi s-au căsătorit civil la sfârșitul anului trecut, iar acum urmează să-și jure credință în fața lui Dumnezeu. Potrivit celor doi, la nuntă vor participa 500 de persoane, iar cavaleri de onoare le vor fi copiii Medanei.

Medana și Alin Oprea trăiesc unul dintre cele mai frumoase momente din viața lor. Artistul și soția sa se pregătesc de nuntă, iar emoțiile sunt uriașe. Medana a vorbit, în exclusivitate pentru RomâniaTV, despre pregătirile pentru cel mai important eveniment din relația lor.

Alin Oprea și Medana, pregătiri intense pentru nuntă

Anul 2023 este cel mai important de până acum pentru Medana și Alin Oprea. Artistul și frumoasa lui soție se vor căsători religios și își vor jura iubire veșnică în fața Lui Dumnezeu. Fiind amândoi două persoane credincioase, cununia reprezintă cea mai puternică treaptă din relație.

Medana Oprea a vorbit despre emoțiile care îi încearcă pe amândoi înainte de nuntă, dar și despre bucuria și recunoștința cu care așteaptă cel mai frumos eveniment din viețile lor. După o lungă suferință și un mariaj care l-a încercat pe artist, acum a răsărit soarele pe strada lui. Luminița de la capătul tunelului s-a arătat mai strălucitoare ca niciodată, iar viața l-a răsplătit pe deplin pe îndrăgitul artist.

„Ceva m-a făcut să cred încă de la începutul relației noastre că ea se va finaliza cu o nuntă. Ne-am și dorit amândoi asta, ce-i drept. Avem emoții și așteptăm acest moment cu nerăbdare. Alin este foarte prins cu evenimentele și de-abia după nuntă se va mai liniști puțin. Cu toate astea am reușit să îl conving să plecăm într-un concediu zilele viitoare, unde vom petrece câteva zile în Saint Tropez, Nisa, Coasta de Azur și Monaco. Un fel de lună de miere în avans, până va urma luna de miere reală”, a declarat Medana.

Unde va avea loc evenimentul

Pregătirile au început cu mai bine de două luni în urmă, iar evenimentul se anunță a fi unul fastuos. Aproximativ 500 de persoane le vor fi alături celor doi viitori miri, 100 dintre invitați fiind artiști, colegi de scenă de-ai lui Alin Oprea, dar și oameni de televiziune. Petrecerea va avea loc într-unul dintre cele mai exclusiviste localuri din Capitală.

„Nunta va avea loc la Ambasad’Or Events, o locație exclusivistă și poate cea mai frumoasă din România, unde povestea vieții noastre va deveni un vis împlinit. Invitații noștri vor avea parte de momente speciale, dar nu deconspir de pe acum surprizele”, a spus Medana Oprea.

Totuși, viitoarea mireasă ne-a dezvăluit că una dintre surprizele sale pentru invitați este alegerea domnișoarei și a cavalerului de onoare. Cei doi vor fi nimeni alții decât copiii Medanei, Daria și Darius, doi adolescenți extrem de frumoși, cu o educație aleasă.

Totodată, soția lui Alin Oprea ne-a vorbit și despre nașii pe care i-au ales. Părinți spirituali le vor fi 8 perechi de nași. Aceștia sunt oameni extrem de importanți pentru ei, valoroși, pe care cei doi viitori miri îi respectă și îi apreciază profund.