Alexandru Ciucu, primele declarații de când s-a aflat despre divorț. Ce a spus despre Alina Sorescu
Alexandru Ciucu a făcut o primă declarație de când s-a aflat de procesul de divorț dintre el și Alina Sorescu, cei doi separându-se la începutul primăverii. Reamintim că primele semne ale despărțirii apăruseră în urmă cu un an, însă atunci ambii au infirmat că ar avea probleme în căsnicie. Totodată, la mijloc sunt și cele două fete ale cuplului, pentru a căror custodie se luptă Alexandru Ciucu și Alina Sorescu.
Deocamdată procesul de divorț dintre artistă și Alexandru Ciucu nu a început, cei doi concentrându-se până acum pe stabilirea domiciliului celor doi copii pe care îi au împreună. Despărțirea dintre designer și Alina Sorescu rămâne unul dintre cele mai discutate subiecte ale momentului. Cele două vedete au ajuns la final de drum și tot ce așteaptă acum este despărțirea din punct de vedere legal. Celebrul designer de modă a vorbit pentru prima dată despre cele întâmplate.
Alexandru Ciucu, mărturisiri despre divorț
Alexandru Ciucu și Alina Sorescu au format unul dintre cele mai frumoase și mai sudate cupluri din România, la care nimeni nu se aștepta să se destrame vreodată. Din nefericire, cei doi au ajuns la final de drum și se pregătesc acum de finalizarea divorțului, decizie pe care amândoi o așteaptă.
Dacă Alina Sorescu a fost ceva mai deschisă și a vorbit mai mult despre divorț și separarea de Alexandru, celebrul designer a fost foarte rezervat și a păstrat totul doar pentru el, refuzând să abordeze acest subiect. Acum, însă, a precizat doar că nu vrea să vorbească despre capitolul dintre el și fosta soție, pentru că tot ce contează este prezentul. Artistul a mărturisit că se axează destul de mult pe carieră, iar cât de curând va lansa o colecție de haine, lucru de care este foarte mândru.
„În principiu sunt bine! Nu vreau să vorbesc despre capitolul dintre mine și Alina Sorescu. Acum lucrez la o colecție de haine. Mă axez pe ce am de făcut”, a declarat Alexandru Ciucu.
Fetele rămân la Alina Sorescu
În toată agitația prin care trece, Alina Sorescu și-a găsit și liniștea, într-un final. Vedeta se bucură de timpul petrecut alături de fetițele sale, pe care instanța a decis să le lase în continuare în grija sa.
„Mi-am recăpătat liniștea, instanța a decis stabilirea domiciliului fetițelor la mine. Îi mulțumesc avocatei mele pentru implicare și vă mulțumesc vouă tuturor pentru susținere”, a scris Alina Sorescu pe rețelele de socializare.
Și dacă pe plan profesional totul pare să meargă ca uns, Alina Sorescu are grijă să petreacă timp și cu fiicele sale și să se ocupe de educația lor. În plus, acum este în febra pregătirilor pentru începerea școlii, așa că reușește să se împartă și să combine de minune proiectele cu viața de mămică și familie.
„Mă împart, ca orice mămică! Anul acesta școala începe mult mai repede decât până acum și totul va trebui să se întâmple mult mai repede și urmează să ne pregătim pentru 5 septembrie. Fetele vor merge la aceeași școală! Ne pregătim”, a mai precizat artista.