Alexandru Arsinel, despre pensia primită de la statul român. A stârnit un val de controverse

de: BZI.ro
10:33, 17 feb. 2021

Alexandru Arsinel a vorbit despre pensia primită de la statul român şi a stârnit un val de controverse. Actorul este unul din cei mai apreciaţi şi talentaţi actori de la noi din ţară. Rolurile sale nu vor fi cu siguranţă uitate de publicul din România.

Ajuns la 82 de ani, actorul a ajuns să fie ţinta unor răutăţi din partea oamenilor.

Alexandru Arsinel, despre pensia primită de la statul român

Multă lume a fost deranjată când a aflat cât primeşte actorul de la statul român. Aceştia au reacţionat vehement spunând că pensia acestuia este una prea mare. Alexandru Arșinel a avut o reacție cu privire la zvonurile apărute în spațiul public.

Având mulţi ani în câmpul muncii, maestrul a susținut că a muncit extrem de mult pentru fiecare leu pe care îl primește acum de la stat.

Actorul a mers în turnee, a fost director, a apărut pe micile ecrane şi a jucat şi în multe piese de teatru. Potrivit declaraţiei de avere, Arşinel a încasat 90.733 lei ca manager la Teatrul de revistă, 86.229 de lei din drepturi de autor, 33.720 de lei ca indemnizaţie de revoluţionar şi 58.116 lei ca pensie. În total, Arşinel a câştigat 268.798 lei, adică 22.399 lei (aproximativ 4.800 de euro) pe lună. Faţă de precedentele declaraţii de avere, Arşinel a completat un venit nou, 6.125 de lei, în dreptul căruia a notat „Handicap gr. 2”.

„Este o pensie pe care am obținut-o muncind. Există o indemnizație de merit pe care o dă Ministerul Culturii și eu am o obținut-o. Toate încasările mele sunt justificate oficial. Ele s-au adunat și consider că le merit. Am 82 de ani și în acești ani am obținut o indemnizaație de merit și o pensie care se situează la un anumit nivel.

Pentru că sunt foarte mulți care nu au obținut aceste merite, li se pare că la mine este exagerat, dar mai sunt și alții. Dacă răspund și mă justific înseamnă că mă simt vinovat. Eu sunt trecut la pensie cu mulţi ani de muncă, am făcut turnee în toată lumea. Eu cred că ar trebui chiar să fiu felicitat. Mă necăjește că nici la vârsta asta nu sunt lăsat în pace”, a spus Alexandru Arșinel.

Ce pensie are Florin Piersic după o carieră de zeci de ani!

Un alt mare actor al ţării noastre, Florin Piersic, încasează de la stat o pensie în valoare de 2.000 de lei la care se adaugă o îndemnizație lunară de la Uniunea Teatrală în valoare de 2.700 de lei, în total 4.700 de lei.

Ajuns la 85 de ani, artistul a transmis că în acest an nu își va sărbători pe scenă ziua de naștere, deoarece este o situație specială, pandemia de coronavirus. Însă, marele actor a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook.

„An de an, televiziunile, presa și mai ales voi, publicul, m-aţi sărbătorit, m-aţi răsfățat, m-ați aplaudat, iar eu am primit o mare de flori, vorbe minunate şi toată iubirea voastră, cu recunoştință.
În teatru, indiferent ce se întâmplă în viaţa actorilor de pe scenă, se spune: „Spectacolul trebuie să continue”. Ei trebuie să fie acolo, să intre în pielea personajelor lor , să vă aducă un zâmbet în suflet, sau o lacrimă în colţul ochiului.”