Alexandru Arșinel a anunțat că se va retrage din teatru. Actorul a mărturisit că nu se simte bine

de: Cezar Bulgaru
11:32, 15 apr. 2022

Alexandru Arșinel a anunțat că se va retrage din teatru cât de curând deoarece nu se simte bine. În vârstă de 82 de ani, a trecut în ultima perioadă doar prin suferință. Actorul a acuzat din ce în ce mai multe stări de rău, iar anul trecut, pe 17 noiembrie, a suferit două operații complicate, când medicii i-au montat un stent și un stimulator cardiac.

Într-un interviu acordat în urmă cu doar câteva zile, Alexandru Arșinel a mărturisit că nu se simte bine.

Alexandru Arșinel a anunțat că se va retrage din teatru

Actorul are probleme cu inima și cu respirația. De asemenea, el a declarat că va mai juca într-un singur spectacol și apoi se va retrage din teatru.

”Nu sunt în regulă, dar cine mai e în regulă astăzi? Sunt la Botoșani și o să am un spectacol pe care îl dăm la restaurantul cel mare de aici pentru inaugurarea unor acțiuni. Eu sunt din zonă de aici. Eu încerc să mai fac față un timp, după care o să mă cam retrag.

Nu neapărat mă plâng de dureri, ci de suferință. Inima continuă să își facă damblaua, nu sunt în regulă. Am probleme și cu respirația”, a declarat Alexandru Arșinel, în cadrul interviului.

Alexandru Arșinel a spus că vrea să joace ultimul spectacol în Dolhasca, orașul său natal, deoarece el consideră că este oricând binevenit acolo.

”Eu sunt din Dolhasca. Acolo, de exemplu, și dacă se inaugurează o grădiniță sunt invitat. Și sunt bine primit, apreciat. Vreau, într-un fel, să le și mulțumesc pentru tot. Acolo mă voi retrage, acolo voi pune punct”, a mai mărturisit actorul pentru Fanatik.ro.

Alexandru Arșinel, mesaj dureros

Alexandru Arșinel este extrem de afectat de faptul că soția lui este imobilizată la pat și îi este foarte greu să se deplaseze:

„Doamne, te-ai ținut de cuvânt. Îți mulțumesc că m-ai lăsat să mă plimb în această lumea asta, și bună și rea. Și că m-ai ajutat aproape de fiecare dată să ies din încurcături. Cu un singur lucru nu m-ai ajutat încă și îți spun în fiecare zi: „Doamne, ajută-mă”.

Și, te rog, ajută-mă ca a mea Marilena să se simtă puțin mai bine. Ai obligația asta pentru că sunt corect cu tine.  Mă închin în fața ta, în fiecare zi, las-o pe Marilena să se simtă mai bine”, a declarat Alexandru Arșinel în cadrul emisiunii prezentate de Dan Negru.

Actorul a povestit în cadrul aceluiași interviu despre accidentul stupid pe care Marinela l-a suferit și a rămas paralizată.

”Problemele de sănătate au apărut de când a căzut în cap, acum 3 ani şi jumătate. A fost la serbarea lui Rareș, nepoțelul. Când a coborât pe scări, i s-a agăţat tocul şi a căzut în cap. A fost operată, dar a rămas paralizată toată, exceptând mâna dreaptă şi capul. Acum e o femeie în permanenţă lângă ea, care o ajută, găteşte, face curăţenie. Soţia mea e un om deosebit, un partener de viaţă extraordinar, care nu mi-a pus frâne şi m-a lăsat să-mi fac meseria”, a declarat Arșinel pentru click.ro.