Alex Velea nu și-ar apăra țara în caz de război: „Aș fugi, îți dai seama!”
Alex Velea a declarat că nu s-ar înrola în armată să lupte pentru țara lui în cazul în care în România ar izbucni un conflict militar. Artistul a fost invitat în cadrul unui podcast și a vorbit despre diverse subiecte de actualitate. Printre acestea, a venit în discuție și cel mai important subiect al momentului, asupra căruia și-a îndreptat atenția întreaga lume – războiul din Ucraina.
Întrebat de Radu Țibulică ce ar face dacă ar fi situație de război în țara noastră – s-ar înrola în aramată sau ar fugi, Alex Velea nu a ezitat și a spus că ar fugi.
„Aș fugi, îți dai seama. Te așteptai să zic – Nu, eu o lupt pentru patrie!. Eu sunt un om non-violent. Urăsc violența, războaiele. Pentru cine am lupta, pentru cine am muri? Pentru noi? Ce îți oferă patria ție? Nu știu dacă aș fi gata să-mi dau viața pentru patrie, în contextul ăsta. Dacă trăiam acum 400 de ani, probabil aș fi făcut-o, acum nu m-aș duce la război. Nu aș vrea să fiu nevoit să fac asta. Nu aș vrea să împușc pe cineva. Nici n-aș ști de ce îl împușc”, a spus Alex Velea.
Artistul susține că nu ar vrea să rănească pe nimeni. Acesta declară că iubește țara și orașul natal, însă consideră că această țară nu oferă atât de multe lucruri.
„N-aș vrea să mor, în primul rând, și, în aceeași măsură, n-aș vrea să-l rănesc pe altul, doar așa de dragul de a face asta. Sunt războaie făcute de bătrâni în care mor tinerii. Eu îmi iubesc țara, iubesc orașul natal (n.r. – Craiova), dar mi se pare că țara nu ne oferă atât de multe lucruri. De asta mi se pare că mulți tineri simt nevoiți să plece”, a mai transmis acesta.
Velea nu este singura persoană publică din România care susține că nu are de ce să lupte pentru țara sa. În urmă cu câteva săptămâni, Dan Capatos a făcut delarații asemănătore, cu privire la un posibil scenariu de război pe teritoriul românesc.
„Ce a făcut țara asta pentru tine ca tu să lupți pentru ea? La o adică, dacă vine războiul peste noi, eu îmi iau nevasta, copilul și la revedere. Plecăm, fugim pe unde apucăm. Eu am datoria să-mi apar copilul, nevasta, familia, părinții, dar nu țara! Asta să fie o lecție pentru politicienii care și-au bătut joc de țara asta în ultimii 20 de ani!”, a spus Dan Capatos, la „Xtra Night Show”.