Alex Velea, copilărie de poveste! Cum arăta Crăciunul pentru el pe vremea când era de-o șchioapă: „Când te bucuri de venirea Moșului și de toate jocurile de iarnă”

de: BZI.ro
17:20, 24 dec. 2023

Alex Velea a făcut mărturisiri emoționante despre familia sa, chiar în prag de sărbători.

Alex Velea nu mai are nevoie de nicio descriere, căci toată lumea știe faptul că este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți de la noi din țară. Cu o carieră demnă de succes și proiecte importante, artistul se poate declara un bărbat împlinit pe plan profesional. La fel de bine îi merge și în viața personală, având în vedere că are o parteneră pe care o iubește nespus și doi copii cu care se mândrește la fiecare pas.

Cântărețul și Antonia sunt împreună de ani de zile, iar din povestea lor de dragoste a rezultat și doi băieți, Dominic și Achim, care le umple sufletele de bucurie la fiecare pas. Chiar în cadrul unui interviu recent, el a făcut mărturisiri emoționante despre viața de familie și sărbătorile pe care le vor petrece împreună. De altfel, acesta a povestit în fața tuturor cum arăta Crăciunul pe vremea când era doar un copil.

Alex Velea își aduce și acum aminte cum arăta Crăciunul în copilărie, în familia lui

Crăciunul este un prilej de sărbătoare pentru toată lumea, la fel și pentru Alex Velea. Artistul recunoaște că așteaptă mereu cu nerăbdare această perioadă, mai ales pentru a petrece timpul alături de cei dragi. La fel se întâmpla și în copilărie. Iubitul Antoniei își aduce aminte perfect momentele cu părinții, dar și bucuria pe care o simțea când stătea cu sufletul la gură să vadă darurile de la Moș Crăciun.

„Cele mai frumoase sărbători le simți în timpul copilăriei! Când te bucuri de venirea Moșului și de toate jocurile de iarnă. De la bătăile cu bulgări de zăpadă, la „datul pe gheață” în niște ghete vechi cu talpă „lucioasă” și construirea oamenilor de zăpadă. Acum frumusețea sărbătorilor arată diferit. Sunt tată, soț și fiu. Iar cel mai mult mă bucură să fiu alături de cei dragi cu toate pregătirile, de la împodobirea bradului și nerăbdarea celor mici.

Mirosul de brad și de portocale, plus toate aromele cu care se joacă atât mama, cât și frumoasa mea soție. În fiecare an ne strângem toți de Crăciun și ne bucurăm unii de alții. De Revelion, mă ocup de bucuria altora. Merg la cântări și abia apoi mă pot gândi la o vacanță”, a mărturisit Alex Velea pentru unică.ro.

Ce planuri are cântărețul pentru anul următor

La trecerea în noul an, majoritatea oamenilor își pun dorințe și mai ales își stabilesc obiective pentru noul capitol care începe.

La fel procedează și Alex Velea, care așteaptă cu nerăbdare să își pună în aplicare planurile pe care deja și le-a stabilit. Pentru artist, activitatea profesională ocupă un loc prioritar în viața sa, așa că de fiecare dată își dorește să muncească mai mult, să fie mai înțelept și să ajungă la rezultatele dorite.

„Cred că toată lumea își face noi planuri la final de an… nici eu nu fac excepție. Mereu mi-am dorit să am puterea să muncesc mai mult, să fiu mai înțelept și să mă autodepășesc. Încă încerc și sper să-mi reușească. Vă dau un singur detaliu. În 2024 îmi doresc foarte mult să fac un turneu. Cu mulți dansatori. Ceva ce nu s-a mai văzut în România.”, a mai spus partenerul Antoniei, în cadrul aceluiași interviu.