Aleksandr Lukaşenko a depus jurământul pentru un nou mandat, într-o ceremonie neanunţată
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a depus astăzi jurământul pentru un nou mandat, a transmis agenţia oficială de ştiri Belta. Ceremonia s-a desfășurat fără să fi fost anunţată în prealabil.
Ceremonia de învestire, care în mod normal ar fi trebuit anunţată ca un eveniment major pentru Belarus, a urmat după alegerile prezidenţiale contestate din 9 august, la care Lukaşenko, aflat la putere din 1994, a revendicat o victorie zdrobitoare. Opoziţia îl acuză însă de fraude masive.
Aleksandr Lukaşenko a depus jurământul pentru un nou mandat
Potrivit relatării Belta, Aleksandr Lukaşenko şi-a aşezat mâna dreaptă pe un exemplar din Constituţie şi a depus jurământul în cadrul unei ceremonii la care au asistat câteva sute de persoane.
Belarusul se confruntă cu perspectiva sancţiunilor din partea SUA şi a Uniunii Europene după alegerile urmate de reprimarea de către forţele de securitate a protestelor opoziţiei, care au cerut demisia lui Lukaşenko.
Raportorul ONU Anais Marin a afirmat săptămâna trecută că mai mult de 10.000 de persoane au fost „arestate abuziv” începând din ziua scrutinului, şi că există peste 500 de mărturii despre tortură şi mii de persoane „bătute cu sălbăticie”.
A închis granițele cu Polonia şi Lituania
Președintele Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarus închide granițele cu Polonia şi Lituania. Liderul de la Minsk a anunţat și o întărire a controalelor la frontiera cu Ucraina, relatează Reuters şi DPA.
„Suntem forţaţi să retragem trupele de pe străzi”, a mai transmis Aleksandr Lukaşenko.
Preşedintele bielorus le-a transmis popoarelor din cele trei ţări vecine, Polonia, Lituania și Ucraina: „Opriţi politicienii fără minte, nu-i lăsaţi să declanşeze un război!”.
Declaraţia de închidere a granițelor cu Polonia şi Lituania vine în timp ce criza politică nu slăbeşte în fosta republică sovietică, confruntată cu o vastă mişcare de contestare populară după alegerile prezidenţiale din 9 august.
Respins de opoziţie care evocă o consultare trucată, scrutinul a dus la reconfirmarea mandatului lui Aleksandr Lukaşenko aflat la putere din 1994. Polonia şi Lituania au denunţat aceste alegeri, apreciindu-le drept fraudate, şi au primit mai mulţi opozanţi care au fugit de regimul de la Minsk.
A cerut armament din Rusia
Aleksandr Lukaşenko a declarat că i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să-i aprovizioneze ţara cu mai multe tipuri de arme.
„I-am cerut preşedintelui Rusiei mai multe noi tipuri de arme. Putem menţine situaţia sub control nu numai în Belarus, ci şi de-a lungul frontierelor noastre”, a spus Aleksandr Lukaşenko, potrivit Belta.
Rusia şi Belarus derulează în prezent exerciţii militare comune care se vor prelungi până spre sfârşitul lui septembrie. Lukaşenko a mai spus că cele două ţări ar trebui să aibă deruleze mai multe astfel de exerciţii militare.
Comentariile lui Lukașenko vin după o întâlnire cu Vladimir Putin în staţiunea Soci de la Marea Neagră, luni. Cu această ocazie, liderul de la Minsk a obţinut pentru ţara sa un împrumut de 1,5 miliarde de dolari. Ministerul Apărării din Belarus a comunicat că nu exclude un răspuns în forţă la ameninţările militare pe care le resimte.
Ministerul a avertizat că la orice ameninţare se va răspunde în cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă, structură post-sovietică din care face parte şi Rusia. Conform sursei citate, mai multe ţări încearcă să deterioreze relaţiile dintre Belarus şi Rusia.