Ajutor financiar de 2.500 de lei pentru ieșenii care angajează persoane întoarse din străinătate, dar și persoane cu vârsta de peste 50 de ani care nu au mai muncit pe perioada stării de urgență

de: Raluca Costin
04:00, 15 iul. 2020

Ieșenii care angajează tinerii români cărora le-au expirat contractele de muncă și au revenit din străinătate primesc un ajutor financiar de la Ministerul Muncii. În această categorie sunt incluși ieșenii cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, reveniți în țară de la declanșarea pandemiei de coronavirus. De asemenea, pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani angajate în această perioadă de patronii din Iași, statul plătește un ajutor maxim de 2.500 de lei pentru fiecare angajat

Ieșenii care angajează tinerii români cărora le-au expirat contractele de muncă și au revenit din străinătate primesc un ajutor financiar de la Ministerul Muncii. Suma acordată de stat pentru a ajuta angajatorii din Iași este de 50 la sută din salariul brut al angajatului, până la 2.500 de lei. Patronii trebuie să încadreze în muncă tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 ani și persoanele cu vârsta de peste 50 ani ale căror raporturi de muncă au încetat în perioada stării de urgență din motive neimputabile lor. Obiectivul acestui ajutor financiar este protejarea angajaților prin acordarea unor măsuri de sprijin suplimentare angajatorilor, iar durata măsurii este de 12 luni, mecanismul de plată fiind prin decontare.

Ajutorul financiar se acordă de către Ministerul Muncii doar dacă patronii din Iași mențin în firmă angajatul timp de 12 luni

Obligația angajatorilor din Iași care beneficiază de acest ajutor financiar de maximum 2.500 de lei este păstrarea angajatului în activitate pentru minimum 12 luni după ce au beneficiat de măsura financiară. Aceeași sumă de maximum 2.500 de lei o pot primi angajatorii din Iași pentru lucrătorii sezonieri și zilieri din domeniile agriculturii, HoReCa, turism și organizare de evenimente. Perioada de acordare este până la sfârșitul lunii decembrie 2020, iar ajutorul financiar se acordă direct sau prin rambursare. Suma totală acordată pentru aceste categorii de angajați este de 1,5 miliarde de lei/an.

Tinerii din Iași vor putea învăța o meserie după ce vor participa la cursurile organizate de specialiștii din cadrul AJOFM Iași

De asemenea, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași va asigura programe de calificare, ucenicia la locul de muncă, a doua șansă, dar și inițierea tinerilor în antreprenoriat. Numărul estimat la nivel național de locuri de muncă nou-create este de 1.750 locuri, iar numărul estimat de tineri care vor participa la cursuri de pregătire pentru învățarea de meserii este de 55.000 și numărul estimat de tineri care vor fi integrați în muncă este 18.000. De asemenea, pentru angajații din Iași care și-au reluat activitatea după ce au fost în șomaj tehnic, patronii din Iași vor primi 45 la sută din salariul brut de la stat.

Patronii din Iași au primit ajutoare financiare de la Ministerul Muncii în valoare de 112.786.452 lei pentru angajații trimiși în șomaj tehnic

Angajatorii interesați de obținerea ajutorului financiar de maximum 2.500 de lei pentru persoane întoarse din străinătate pot depune documentele începând cu luna august 2020. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași a achitat către angajatorii din Iași care au depus dosarele de șomaj tehnic în perioada 15 martie 2020-31 mai 2020 suma de 112.786.452 lei. Sumele plătite pentru fiecare angajat trimis în șomaj tehnic sunt cuprinse între 913 și 4.600 de lei. Ieșenii care dețin PFA, întreprinderi individuale sau au obținut venituri din profesii liberale și au depus documentele la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) prin care au solicitat indemnizația de sprijin au încasat în total 16.929.000 de lei.