Ajunul Bobotezei 2024! Ce tradiții și obiceiuri respectă credincioșii în această zi!
Conform calendarului ortodox, an de an, în ziua de 5 ianuarie, creștinii sărbătoresc Ajunul Bobotezei. Această zi este încărcată de tradiții și obiceiuri care au fost transmise din generație în generație și pe care românii le respectă și astăzi cu sfințenie
Pe 5 ianuarie, cu o zi înainte de Bobotează, creștinii ortodocși trebuie să țină post negru, adică nu trebuie să bea și să mănânce nimic până la asfințitul soarelui. Postul negru din ziua de 5 ianuarie se respectă de undeva din secolele IV-VI, când creștinii posteau pentru a fi pregătiți spiritual ca în data de 6 ianuarie să primească botezul. În prezent, creștinii ortodocși postesc în Ajunul Bobotezei pentru a putea să ia agheasmă mare.
Ce tradiții și obiceiuri respectă românii în Ajunul Bobotezei
Potrivit tradiției, în Ajunul Bobotezei, preoții merg pentru a oferi binecuvântare credincioșilor și pentru a le stropi casele cu agheasmă. Se crede că aceasta este ziua în care cerurile se deschid, noaptea de dinainte de Bobotează fiind una magică. De aceea există obiceiul ca, în această noapte, fetele să pună sub pernă un fir de busuioc din mănunchiul cu care preotul sfințește casele, sperând că astfel își vor visa ursitul.
O altă tradiție spune că, în trecut, fetele necăsătorite obișnuiau să-și pună, în seara de Bobotează, busuioc la strașina casei, iar dacă acesta era, în dimineața de 6 ianuarie, plin de chiciură, asta însemna că se vor căsători cu un băiat bogat. În Ajunul Bobotezei, gospodinele obișnuiesc să pregătească o masă bogată, asemănătoare cu cea care este servită în Ajunul Crăciunului. Masa este servită abia după ce bucatele sunt sfințite de preot. După ce preotul trece cu Chiraleisa, o parte din bucatele sfințite sunt puse în hrana animalelor, pentru ca și necuvântătoarele să fie protejate de boli și pentru a fi bune de prăsilă.
La Catedrala Mitropolitană din Iași au început pregătirile pentru Bobotează
În data de 6 ianuarie, în bisericile din întreaga țară au loc slujbe pentru sfințirea aghesmei mari. Astfel, încă de joi, 4 ianuarie 2024, la Catedrala Mitropolitană din Iași au început pregătirile pentru ziua de prăznuire a Botezului Domnului, au fost aşezate vasele pentru agheasma mare, iar vineri, pe 5 ianuarie, va fi pusă, în faţa treptelor de intrare în Catedrala Mitropolitană, crucea de Bobotează care anul acesta va fi împodobită din crengi de brad. Sfânta Liturghie din ziua prăznuirii Botezului Domnului va fi oficiată în ziua de sâmbătă, 6 ianuarie, în două locații diferite din incinta Ansamblului Mitropolitan, la altare diferite, cu începere de la ore diferite.
Astfel, credincioșii pot participa în incinta Paraclisului Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv – Sala „Eclesia” din Muzeul Mitropolitan, de la ora 6.30, respectiv în Catedrala Mitropolitană, unde Sfânta Liturghie Arhierească va începe în jurul orei 9.00.
Sfințirea cea mare a apei sau slujba de Agheasma Mare se va săvârşi la finalul Sfintei Liturghii din Catedrala Mitropolitană, pe esplanada din fața intrării în locașul de cult, ca și în anii precedenţi, în jurul orei 11.00 şi va fi săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de soborul de preoți și diaconi ai Catedralei. Pentru a fi pregătiți să ia agheasmă mare în ziua de 6 ianuarie, creștinii ortodocși trebuie ca în Ajunul Bobotezei să țină post negru.