Ai cumpărat acest produs de la farmacia Catena? Un tânăr a fost mutilat pe viață! FOTO
@ Drama ieseanului în vârstă de 34 de ani a început anul trecut, în luna martie @ Bărbatul spune că de fiecare dată când se uită în oglindă, își amintește clipele de groaza prin care a trecut atât el, cât și soția lui @ Oficiul pentru Protecția Consumatorului a dat deja o amendă, iar avocatul bărbatului a mers mai departe și a depus o plângere penală, de vătămare corporală din culpă @ Victima și-a scos certificat medico-legal și cere despăgubiri de 250.000 de euro @ Reprezentanții farmaciei i-au transmis, prin avocat, că riscă să se aleagă cu o plângere de denunț calomnios, pentru că plângerea lui nu este întemeiată @ Organele de anchetă au rolul de a stabili cine este, de fapt, vinovat
Dezvăluiri INCENDIARE! Daniel, un ieșean în vârstă de 34 de ani, aduce acuzații grave la adresa angajaților farmaciei Catena, din cartierul Alexandru cel Bun, nr. 16. Bărbatul susține că a rămas cu semne pe față, după ce a cumpărat și ulterior folosit un gel de curățare a tenului. Acesta susține că produsul i-a fost recomandat de farmacistă și că imediat după ce s-a spălat cu el, a avut parte de o surpriză neplăcută. Tânărul spune că a avut reacții adverse și că tenul este afectat chiar și acum. Mai mult decât atât, bărbatul spune că și soția lui a avut probleme.
Citește și: Farmacie din centrul Iașului, amendată pentru medicamente expirate
Numai el și-a scos, însă, certificat medico-legal și a depus plângere penală la Secția 1 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cazul a ajuns acum pe masa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, iar o soluție în acest dosar este așteptată cât de curând. Ieseanul cere despăgubiri spectaculoase, de 250.000 de euro. În timp ce susține că își va aminti tot restul vieții de clipele neplăcute prin care a trecut, reprezentanții farmaciei spun că sunt supuși unui „atac șantajist” și că bărbatul nu a reușit să facă dovada unei legături concrete între produsul cumpărat din farmacie și problemele dermatologice.
OPC a amendat farmacia
Daniel s-a plâns, inițial, Oficiului pentru Protecția Consumatorului (OPC), anul trecut, la câteva zile după ce a achiziționat produsul cosmetic, spunând că nu este etichetat corespunzător și că este expirat. Inspectorii OPC au mers în control și au sancționat farmacia cu suma de 1.000 de lei, pentru că produsul nu era, într-adevăr, etichetat corespunzător. Produsul nu era expirat, însă era inscripționat greșit și producea astfel confuzie.
Citește și: Farmacia Catena, sancționată cu cea mai mare amendă de Casa de Asigurări
„Pe eticheta autocolantă atașată pe ambalaj, cu informații în limbă română, este menționat «expira la… vezi pe ambalaj», respectiv 06.06.2012, creându-se confuzie cu privire la această dată calendaristică. Etichetă atașată cu informații în limbă română nu este completă, nefiind înscrise informații privind modul de utilizare, precauții”, se arată în raportul OPC. Pentru a încerca să demonstreze că necazul i se trage de la acel produs, ieseanul a mers la Institutul de Medicină Legală. „Pe certificatul medico-legal se arată că a prezentat o dermatită de contact iritativă a feței, formă ușoară, ce poate fi consecință contactului cu o substanță iritativă aplicată la nivelul feței. Clientul meu a avut nevoie de 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, a precizat Bogdan-Tudor Gheorghita, avocatul ieseanului.
„Catena a fost supusă unui atac santajist”
Reprezentanții farmaciei Catena spun, în schimb, că ieseanul nu poate demonstra acuzațiile pe care le aduce și anunța că își rezervă dreptul de a depune împotrivă lui plângere pentru denunț calomnios. „Noi nu am fost niciodată sancționați pentru produse expirate, etichetarea incorectă a fost problemă, care s-a remediat ulterior. Farmacia Catena a fost supusă unui atac șantajist”, a declarat Simona Laura Diaconu, avocat. Mai mult, reprezentanții farmaciei spun că plângerea penală nu este îndreptățită, pentru că din certificatul medico-legal nu rezultă o legătură între afecțiunea ireversibilă a tenului și produsul de curățare a tenului cumpărat din farmacie.
Citește și: Două farmacii, amendate pentru că eliberau antibiotice fără rețetă