Agresorii românilor torturați din Franța au fost condamnați la închisoare cu executare
În dosarul românilor bătuți și torturați, șapte persoane au fost acuzate luni, 20 septembrie 2021, de către o Curte cu Jurați din Pas-de-Calais, unde au fost condamnați la cinci ani închisoare cu executare.
Avocatul general a încercat să elimine pedeapsa închisorii cu executare, pe motivul probelor insuficiente.
Instanța a decis în cazul acuzaților francezi. Au primit închisoare cu executare
Curtea cu Jurați din Pas-de-Calais a decis în cazul francezilor care i-au torturat și bătut pe angajații români. Aceștia au primit 5 ani închisoare cu executare. Aceștia au fost acuzați de faptul că au sechestrat și au supus pe cei trei români la ”torturi şi unor acte de barbarie”.
Motivul pentru care au agresorii au recurs la astfel de fapte au fost din cauza suspciunii pe care le aveau în legătură cu angajatul român, precum că acesta le-ar fi spart casa francezilor. Astfel că aceștia ua decis să-și facă singuri dreptate.
Procesul a început cu data de 6 septembrie, unde nouă persoane au fost judecate în stare de libertate. Acești nouă erau membri, rude sau chiar prieteni apropiate ale familiei originare din Wimereux. Opt dintre aceștia, au fost judecați cu privire la „sechestrare”, „detenție arbitrară” și „tortură şi acte de barbarie”. Iar celălalt este acuzat pentru neîmpiedicarea actului de violență.
Avocatul general denunță decizia din lipsă de dovezi
Familia acuzată deţine un parc de distracţii pe malul mării la Wimereux. Aceasta fiind o staţiune la Canalul Mânecii, localizată lângă Boulogne-sur-Mer.
Românii lucrau la acești francezi când au fost acuzați de furt. Aceștia nu au mai dorit să aște ca poliția să rezolve cazul, așa că au vrut să rezolve probleme singuri.
În iulie anul 2017, ”ca represalii, timp de câteva ore, inculpaţii i-au supus celor mai rele abuzuri pe cei trei români, pe care i-au ars cu un pistol de lipit şi au simulat că-i spânzură într-o caravană la Wimereux”, potrivit unei surse judiciare.
Avocatul general Philippe Sabatier a denunţat ”acte monstruoase comise de către oameni care nu sunt nişte monştri”, în timpul rechizitoriului.
”Nu este justficat să fie încarceraţi, având în vedere pagubele pe care acest lucru le poate cauza reinserţiei acestora”, a apreciat avocatul general, care a cerut achitarea a patru dintre inculpaţi – pe motivul lipsei probelor – şi pedepse cuprinse între trei şi cinci ani de închisoare şi cu suspendarea pentru ceilalţi cinci.
Cu toate astea, Curtea nu a acceptat indulgența, pronunțând pedepse de până la cinci ani de închisoare.
Avocații consideră verdictul „echilibrat”
Fleur Bridoux, avocata părţilor civile, apreciază verdictul dat ca fiind unul ”echilibrat”. Acesta ”ţine cont atât de gravitatea faptelor, prin condamnările cu executarea (pedepsei) care au fost pronunţate”. Mai mult decât atât, verdictul ține cont de „personalitatea acuzaţilor”.
Muncitor român răpit și torturat împreună cu familia lui de către angajatorul francez
Amintim din edițiile trecute ale Cotidianului „BZI”, faptul că un angajat român din Franța a fost acuzat împreună cu familia sa de către patronii francezi ai unei firme cunoscute din Franța, de faptul că ar fi furat de la aceștia.
Un tânăr din Spania ucis în bătaie
Un alt caz asemănător, este cel al unui tânăr din Spania, în vârstă de 23 de ani, din județul Alba, ce a fost omorât în bătăie. Acesta fost în mod agresiv bătut de un grup de bărbaţi din cauza faptului că acesta luase apărarea unei fete.
Acesta a juns în stare gravă la spital cu un traumatism cranio-cerebral rămânând în stare de inconștiență din cauză nenumăratelor lovituri primite mai ales în zona capului fiind fost internat de urgență la Spitalul Cruces din orașul basc Baracaldo. În ceea ce privește evaluarea stării tânărului, doctorii spanioli au rămas rezervați în legătură cu refacerea pacientului.
„Medicii l-au operat, însă pentru moment băiatul se află în comă indusă, având craniul grav afectat și cerebelul inflamat.” au spus autoritățile spaniole.
Ulterior, a fost anunțat decesul tânărului, agresorii fiind judecați și condamnați la închisoare.