Aflând că urmează o anchetă disciplinară, un angajat din Primăria Capitalei a fugit cu mai multe documente – VIDEO

de: BZI.ro
14:42, 19 mai 2022

A fugit cu mai multe documente din instituţie. Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului, a anunțat miercuri, 18 mai, că a finalizat o evaluare a activității Direcției de Urbanism din Primărie, urmând să fie sesizată Comisia de disciplină pentru cercetarea unor angajați.

Nicușor Dan a mai spus că la primirea informației, unul dintre angajații direcției a fugit din sediu cu mai multe documente.

Un angajat din Primăria Capitalei a fugit cu mai multe documente din instituție

Primarul general al Bucureștiului, Nicusor Dan, a precizat că la auzul anunţului unei anchete privind activitatea Direcţiei de Urbanism din Primărie, un angajat a fugit cu mai multe documente din instituţie.

„Am finalizat o evaluare a activității la Direcția Urbanism din Primăria Capitalei, urmând să fie sesizată Comisia de disciplină pentru cercetare disciplinară pentru câțiva angajați. Când informația a ajuns ieri în direcție, unul dintre angajați a fugit din sediul primăriei, având la el mai multe documente. În consecință, poliția a fost sesizată. Nimeni să nu mizeze pe faptul că vom închide ochii la ilegalitățile din trecut”, arată un mesaj al lui Nicușor Dan.

De asemenea, potrivit unor informații pe surse, oamenii legii ridică documente și de la Primăria Timișoara,pentru un dosar in rem, în care se cercetează acuzații de abuz în serviciu. Aceste cercetări se fac după ce o tânără pe nume Rebeca Bedelean a ajuns șefă la Spații verzi în primărie, fără să aibă vechimea cerută prin lege.

Descinderi la Iași și în alte patru județe

În baza aceluiași subiect, aducem în discuție faptul că miercuri, 18.05.2022, autoritățile împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din Arad şi poliţiştii de frontierā din cadrul ITPF Timişoara şi Oradea efectuează un număr de 37 percheziții domiciliare, pe raza județelor Arad, Timiș, Cluj, Iași și Caraș Severin. Această acțiune se desfășoară cu scopul destructurării unui grup infracţional organizat specializat în traficul de migranți și traficul de droguri de risc și de mare risc.

În fapt s-a reţinut că, în luna august a anului 2021, pe raza judeţului Timiş, a fost constituit un grup infracţional organizat, format din 41 de membri, care a acționat până în prezent în zona de vest a României cu scopul de a săvârși infracţiunea de trafic de migranţi. Se pare că membrii grupului infracţional au racolat migranţi proveniţi din Orientul Mijlociu, care trecuseră în mod ilegal frontiera României, dinspre Serbia şi Bulgaria, și care se adăposteau pe raza judeţului Timiş, în special în Municipiul Timişoara, în aşteptarea momentului prielnic pentru a trece ilegal frontiera României cu Ungaria.

Este precizat totodată că activităţile infracţionale au fost realizate de către membrii grupului infracţional organizat în scopul obținerii unor beneficii materiale importante.

În același timp cu noile descinderi la Primăria Timișoara, primarul, Dominic Fritz, a postat pe rețelele de socializare un text în care acuză că 11 hectare de teren aparținând primăriei sunt folosite fără drept de oameni de afaceri:

„Cum să furi 11 hectare în mijlocul orașului, nederanjat de nimeni? Exact asta se întâmplă de ani de zile cu multe terenuri ale primăriei de pe malul Begăi. Deși sunt domeniul public, pe ele funcționează activități private – terase, cluburi, zone de agrement – și sunt ridicate chiar construcții fără niciun titlu legal. Bugetul Timisoarei a pierdut și încă pierde zeci de milioane de lei pentru că unii fac profit pe proprietatea noastră a tuturor fără să plătească niciun leu. Parazitarea domeniului public se va termina”, a precizat edilul Timișoarei.

Aceste noi anchete ce se desfășoară în ultimele zile, se pare că au stârnit spaimă, de vreme ce un angajat al Primăriei Capitalei a simțit nevoia să fugă cu mai multe documente din instituție.