Aeroportul Internațional Iași doboară record după record! Romeo Vatră este sigur că se va depăși cifra de pasageri din anul 2019

de: Andreea Andrei
02:00, 06 iul. 2022

De la începutul anului 2022, Aeroportul Internațional Iași doboară record după record în materie de trafic de călători. Directorul instituției consideră că până la finalul anului se va depăși cifra din 2019, anul de dinainte de pandemiei

În luna iunie a anului 2022, Aeroportul Internațional Iași a avut încă un record la traficul de pasageri. S-au înregistrat 172.500 de persoane care au tranzitat aerogara ieșeană. Romeo Vatră și echipa de administrație speră că Aeroportul Internațional Iași va doborî record după record, astfel să se ajungă la peste 1.3 milioane de pasageri în anul 2022

Aeroportul Internațional Iași doboară record după record

În prima jumătate a anului 2022, au tranzitat Aeroportul Internațional Iași 700.000 de persoane. Directorul aeroportului speră ca această tendință de creștere a traficului să perpetue. Ținta principală pentru acest an este ca numărul de pasageri să fie egal sau mai mare cu cel din 2019, când s-au înregistrat 1,3 milioane de oameni ce au trecut porțile aerogării ieșene. În luna iunie au fost 172.500 de pasageri care au ales să călătorească de la Iași.

“Trendul crescător de pasageri la IAȘI Airport continuă, cu venirea sezonului de vacanțe, înregistrând în luna iunie un nou record de trafic de 172.500 de pasageri. În prima jumătate a anului,  au decolat si aterizat la Iași 700.000 de pasageri, ceea ce ne face să credem că la finalul anului este posibil să depășim cifra de trafic de 1,3 milioane din anul 2019”, transmite directorul general al Aeroportului Internațional Iași, Romeo Vatră.

Amintim că o dată cu ridicarea restricțiilor de călătorie, impuse de pandemia de Covid 19, Aeroportul Internațional Iași a avut un trafic intens de călători. La acest aspect au contribuit cursele noi introduse în programul de zbor, dar și suplimentarea unor curse importante către destinațiile preferate de Ieșeni.

Record absolut în luna mai

De la începutul anului, lună de lună, tranzitul de la Aeroportul Internațional Iași a fost în creștere, poziționând aerogara pe locul 3 în topul celor mai tranzitate din țară, după Aeroportul Otopeni București și Aeroportul “Avram Iancu” Cluj. În luna mai s-a depășit recordul persoanelor care au tranzitat Aeroportul Iași, ajungând la 160.000 de pasageri. Acest record a fost depășit iarăși, în luna iunie, și se pare că această tendință va continua.

Administrația aerogării nu neagă că situația de război din Ucraina a dus la un aport important de călători, dar acesta nu este singurul factor de creștere. După ridicarea restricțiilor de călătorie au fost introduse curse spre destinații noi, de vacanță, astfel ieșenii pot pleca direct din orașul lor către frumoasele orașe europene și nu numai, de asemenea s-a observat o creștere a numărului de pasageri din Republica Moldova.

În topul celor mai tranzitate aeroporturi, cel de la Iași este depășit de Aeroportul Otopeni din București și Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca.Romeo Vatră ține să felicite întreaga echipă a aerogării ieșene și este de părere că după ce Terminalul 4 va fi finalizat, Aeroportul Internațional Iași va doborâ record după record în continuare.