Aeroportul Internațional din Iași cheltuie peste 300.000 de lei pentru revizia echipamentelor de deszăpezire. O firmă a depus oferta financiară

de: Redacția BZI
02:00, 12 nov. 2024

Aeroportul Internațional din Iași cheltuie peste 300.000 de lei pentru revizia echipamentelor de deszăpezire

O singură firmă a depus oferta financiară în cadrul procedurii de licitație lansată la finalul lunii octombrie 2024, de către Aeroportul Internațional din Iași. Contractul prevede prestarea serviciilor de revizii tehnice și reparații corective care includ accesorii, piese și consumabile. Acestea vor fi folosite pentru mijloace auto și vehicule speciale precum echipamentele de deszăpezire/degivrare de uz aeroportuar, destinate întreținerii suprafețelor de mișcare din aerogară.

Aeroportul Internațional din Iași cheltuie peste 300.000 de lei pentru revizia echipamentelor de deszăpezire

Procedura de licitație a fost lansată pe data de 29 octombrie 2024, pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Firmele interesate de contractul în valoare de 298.300 de lei, fără TVA, adică 354.977 de lei, cu TVA inclus, au avut timp să depună ofertele financiare până la data de 8 noiembrie 2024, ora 15:00.

„Obiectul achiziției îl reprezintă serviciile de revizii tehnice și reparații corective care includ piese, accesorii și consumabile pentru echipamentele de deszăpezire/degivrare de uz aeroportuar – destinate întreținerii suprafețelor de mișcare aeroportuare, în scopul menținerii acestora într-o stare bună de funcționare. Entitatea contractantă R.A Aeroportul Iași urmărește ca prin încheierea unui contract anual de servicii de revizii tehnice și reparații corective să asigure întreținerea, repararea și menținerea în condiții optime de exploatare a echipamentelor de deszăpezire/degivrare de uz aeroportuar, conform procedeelor tehnologice, normelor de timp și condițiilor de calitate impuse de producător și a normelor impuse de legislația aeronautică în vigoare. În acest context s-a luat decizia achiziționării unui pachet anual de servicii de mentenanță a parcului de echipamente care operează atât pentru transport rutier, cât și pentru activități administrative, la suprafețe de mișcare aeroportuare”, se arată în documentele publicate pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice.

Aerogara ieșeană achiziționează și un utilaj de deszăpezire

Tot în luna octombrie 2024, conducerea aerogării ieșene a lansat și procedura de licitație privind achiziționarea unei freze pentru zăpadă. Contractul are o valoare de 3.250.000 de lei, fără TVA, adică 3.867.500 de lei, cu TVA inclus, aproximativ 777.308 euro. Firmele interesate pot depune ofertele financiare până, cel târziu, pe data de 21 noiembrie 2024.

„În anul 2024, după operaționalizarea noului terminal T4, odată cu creșterea numărului de pasageri procesați și a numărului de curse, a crescut și suprafața de mișcare, necesar a fi întreținută cu echipamente specifice de deszăpezire în perioada celor 6 luni de sezon rece, cu precipitații. Totodată, odată cu creșterea numărului de curse, a scăzut intervalul de timp disponibil între două mișcări decolare/aterizare, pentru efectuarea acestei operațiuni survenind necesitatea operării cu mai multe echipamente simultan. În acest context, s-a luat decizia achiziționării unei freze de zăpadă care să asigure, împreună cu echipamentul existent în dotare, un proces mai eficient de curățare a depunerilor de zăpadă înghețată în zona de operațiuni aeriene, de pe toate suprafețele de mișcare, în zona de acostament PDA, pe laturile platformei de parcare a aeronavelor și a căilor de rulare, precum și aruncarea zăpezii la o distanță suficientă către zonele adiacente, prin intermediul unei suflante, astfel încât să fie păstrate condițiile operaționale de vizibilitate”, se arată în caietul de sarcini ale procedurii de licitație.

Aeroportul Internațional din Iași cheltuie peste 300.000 de lei pentru revizia echipamentelor de deszăpezire. Procedura de licitație a fost lansată pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP).