Aeroportul Iași va aloca două milioane de lei pentru servicii de procesare a pasagerilor! Sistem de monitorizare în terminalele de la aerogară

de: Redacția BZI
02:00, 08 dec. 2021

Aeroportul Iași va aloca 2 milioane de lei pentru a cumpăra un soft legat de procesarea pasagerilor care tranzitează terminalele de la aerogară. Regia vrea să implementeze noul sistem în terminalele de la aerogară în următoarele 24 de luni. Softul va urmări monitorizarea pasagerilor, controlul bagajelor și alte aspecte legate de zboruri

Un nou proiect derulat de Aeroportul Iași. Regia aeroportuară a lansat o licitație în sistemul electronic de achiziții publice pentru servicii flexibile, garantate, integrate de procesare pasageri, bagaje, îmbarcare și informații zboruri. Valoarea investiției este de 2 milioane de lei, iar firmele interesate pot depune oferte până la 16 decembrie 2021. Data limită de evaluare a ofertelor este 30 decembrie 2021, dată la care ar urma să fie anunțată și firma care va furniza serviciile respective. În toamna acestui an, Aeroportul Iași a lansat o procedură privind contractarea unor servicii de curățenie în terminalele regiei.

Pasagerii de la Aeroportul Iași vor fi monitorizați

Conform caietului de sarcini, în contul celor 2 milioane de lei, firma care va câștia licitația va trebui să vină cu un sistem care poate monitoriza fluxul de pasageri și a celor de bagaje.

„Ofertantul trebuie să presteze pentru Aeroportul Iași servicii specializate pentru managementul integrat al pasagerilor în conformitate cu scopul achiziției și conform prevederilor și cerințelor legale în domeniu. Serviciile se vor presta necondiționat în regim consistent, consolidat, integrat și conform cerințelor și solicitărilor beneficiarului. Este vorba despre servicii flexibile, garantate, integrate de procesare pasageri, bagaje, îmbarcare și informații zboruri, pentru o perioadă de 24 de luni, prestate în regim 24/7, în conformitate cu cerințele beneficiarului”, se arată în caietul de sarcini.

Aeroportul Iași derulează un proiect de circa 75 de milioane de euro pentru un nou terminal T4 construit din fonduri europeni, în urma căruia va putea procesa 3,5 milioane de pasageri anual.

Sistem nou la Aeroportul Iași

De acest sistem se vor folosi și operatorii aerieni care au curse la Aeroportul Iași.

„În calcul intră instalarea, configurarea, punerea în funcțiune, testarea și darea în exploatare a soluției integrate pentru: managementul pasagerilor, managementul bagajelor pasagerilor, controlul accesului pasagerilor în zonele de control de securitate, managementul îmbarcării pasagerilor, managementul informației despre zborurile efectuate. Beneficiarul va exploata și va pune la dispoziție spre utilizare soluția integrată către partenerii săi, operatorii aerieni, agenți de handling ca de exemplu Austrian Airlines, Blue Air, Lufthansa, Wizz Air, TAROM, Menzies, Uplift, etc”, se mai arată în caietul de sarcini.

În terminalul T2 vor fi instalate șase spații, din care patru ghișee de tip check-in, dar și alte două ghișee de tip poartă de îmbarcare. În terminalul T3 vor fi instalate 13 astfel de spații. În acest caz intră șapte ghișee de tip check-in, alte două porți de acces în zona de control securitate și alte patru ghișee de tip poartă de îmbarcare. Toate acestea vor beneficia de echipamente software și hardware de monitorizare a pasagerilor și a bagajelor.