Adriana Bahmuțeanu, imagini rare cu cei doi copii, din vacanță. Maximus și Eduard și-au întrecut mama în înălțime
Adriana Bahmuțeanu a postat recent imagini rare cu cei doi copii pe care îi are cu Silviu Prigoană, Maximus și Eduard, din vacanță. Aceștia au fost mai întâi pe litoral, în țară, după care au plecat în Germania. După cum se poate vedea din poze, cei doi adolescenți au întrecut-o deja pe Adriana Bahmuțeanu în înălțime.
După numeroase scandaluri și procese care au ținut prima pagină a ziarelor, se pare că s-au liniștit apele în fostul cuplu Bahmuțeanu-Prigoană. Cei doi și-au găsit liniștea și în plan amoros, Silviu Prigoană fiind căsătorit cu Mihaela Botezatu, iar Adriana Bahmuțeanu, cu George Restivan. Nu în ultimul rând, au făcut pace și în ceea ce privește creșterea celor doi băieți, Maximus și Eduard.
Adriana Bahmuțeanu, imagini rare cu cei doi copii, din vacanță
Adriana Bahmuțeanu a publicat pe contul de socializare imagini rare cu băieții ei și ai lui Silviu Prigoană. Bahmu se află în vacanță cu Eduard și Maximus și și-a surprins urmăritorii cu aceste poze de familie.
Eduard (12 ani și 7 luni) și Mihai Maximus (15 ani și 9 luni) se află acum în vacanță, cu mama lor, iar Bahmu a publicat, după mult timp, poze cu cei doi băieți, potrivit LPF. Sunt mai înalți decât ea și se vede clar că Eduard seamănă cu tatăl lui, iar Maximus, cu mama. Fanii au lăsat zeci de comentarii:
„Ce copii frumoși, seamănă cu tine”, „Ce feciori frumoși ai, Adriana”, „Să fie sănătoși și să vă aducă numai bucurii! Vacanță plăcută!”
„Greu îi mai prinzi la poză”, a scris Adriana, în perioada concediului pe care l-au făcut pe litoralul românesc.
După aceea, Bahmu și băieții au ajuns în Germania, la Munchen.
„Băieții mei sunt deja mari, sunt doi puștani pasionați de tehnologie. Este totul foarte bine. Stau unde vor ei. Eu am renunțat la procesele îndelungi cu fostul meu soț. La un moment dat mă gândeam împreună cu avocata să intrăm în Cartea Recordurilor, vorbesc serios, dar am renunțat, i-am zis că noi renunțăm la orice proces pentru că supuneam copiii unui stres inimaginabil.
Cum a vrut el (n.r. – Silviu Prigoană), cum au vrut și copiii, cum a vrut toată lumea, așa s-a întâmplat. Mă bucur că în sfârșit s-a reparat relația dintre tată și copii, asta este cel mai important”, spunea Adriana Bahmuțeanu, în urmă cu ceva timp.
Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană, o adevărată telenovelă
Viața sentimentală a Adrianei Bahmușeanu și a lui Silviu Prigoană a fost o adevărată telenovelă, care s-a întins pe parcursul a 13 ani! Astfel, cei doi s-au căsătorit prima dată în anul 2003. A urmat şi primul divorţ, chiar după luna de miere. În ianuarie 2004 se căsătoreau iar, ca în luna mai să divorţeze.
În august 2005 au spus din nou „DA”, dar la începutul anului 2007 a venit al treilea divorţ. În mai 2009 s-au căsătorit din nou, dar liniştea a durat doar trei ani. În vara lui 2012 s-au certat şi apoi au divorţat. Împăcarea lor s-a produs de Paşte, în 2013, iar în primăvara lui 2015 au ajuns al cincilea divorţ, ultimul. În prezent, ambii și-au refăcut viețile și s-au recăsătorit.