Adriana Bahmuțeanu a ajuns pe masa de operație. Politica a băgat-o în spital
După o campanie intensă și extenuantă pentru fotoliul de primar al sectorului 1, Adriana Bahmuțeanu a ajuns pe masa de operație. Fosta „soție cu repetiție” a lui Silviu Prigoană are de suferit o intervenție chirurgicală din cauza varicelor.
Adriana Bahmuțeanu a ajuns pe masa de operație
Campania electorală a costat-o destul de scump pe Adriana Bahmuțeanu. Vedeta, care a candidat pentru funcția de Primar al sectorului 1, a ajuns pe masa de operație după această experiență. Fosta soție a lui Silviu Prigoană are probleme mai vechi din cauza varicelor. Acestea s-au agravat din cauza efortului pe care l-a susținut în timpul campaniei.
În campanie am mers câte 20 de kilometri pe zi, 10 dimineața și 10 seara. Nu am vrut să fac campanie electorală din mașină, am preferat să merg între oameni, pentru că asta cred că trebuie să facă orice politician. Însă lucrul ăsta m-a costat scump. Picioarele s-au umflat, am dureri mari, așa că a trebuit să mă programez pentru operație”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.
Adriana Bahmuțeanu a intrat în operație marți, 13 octombrie, și a apelat la unul dintre cele mai bune spitale private din București. Ea speră ca, la final, intervenția să decurgă fără complicații.
Ar fi trebuit să mă operez de mai multă vreme, însă mi-a fost frică. Data trecută am venit împreună cu Mihai Mitoșeru și a ajuns el să fie operat în locul meu, pentru că medicii și-au dat seama că situația la el e mult mai gravă. Acum a venit și rândul meu, din păcate”, a mai declarat Adriana Bahmuțeanu.
A fost susținută de Partidul Ecologist
Adriana Bahmuțeanu a candidat pentru Primăria sectorului 1 din partea Partidului Ecologist Român. Ea a primit oferta de a candida cu puțină vreme înainte de alegeri și a acceptat-o fără să stea prea mult pe gânduri. Bahmuțeanu spune că a știut că nu are multe șanse să ajungă primar, însă a preferat să-și încerce norocul și să-și demonstreze singură că poate face față unei lupte electorale.
Adriana Bahmuțeanu a luat această candidatură în serios și a mers în fiecare zi prin diverse locuri din sector, de unde a transmis live pe contul ei de socializare. Ea a reușit să rezolve și situații pe care autoritățile le-au ignorat ani de zile, cum ar fi cea a unui cetățean care a strâns un adevărat munte de gunoaie în curtea lui, spre disperarea vecinilor. La intervenția Adrianei Bahmuțeanu, autoritățile au trimis la fața locului echipaje de intervenție care au eliberat terenul.
Iată însă că după o campanie electorală foarte intensă, Adriana Bahmuțeanu a ajuns pe masa de operație.