Adrian Severin la BZI LIVE: Va reuşi Regele Charles al III-lea să se abţină în politica guvernului britanic?

de: BZI.ro
17:42, 12 sept. 2022

Adrian Severin a fost prezent în cadrul unei noi ediții BZI LIVE. Fost ministru al Afacerilor Externe şi europarlamentar, respectiv expert al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, a vorbit alături de moderatorul emisiunii, Valentin Huțanu despre moartea Reginei Elisabeta a II-a şi trecerea către Charles al III-lea.

„Dacă el va avea inteligenţă, curajul, abilitatea ca intervenţiile sale să se menţină în principiile constituţionale britanice, el va putea juca un rol mare în istorie, cum au jucat şi alţi regi în trecut”, a spus Adrian Severin.

Adrian Severin la BZI LIVE

Adrian Severin a fost prezent în cadrul noii ediții BZI LIVE din 12 septembrie. Fostul ministru a explicat urmăritorilor săi, despre lucrurile la care este posibil să asistăm de acum înainte.

„Nu putem dicta despre monarhia britanică fără să amintim că ea este o Monarhie Constituţională. Regatul Unit este o monarhie Constituțională. Prerogativele regilor au fost stabilite în timpul reginei Victoria, când s-a stabilit că monarhul are dreptul de a fi consultat înainte de a se lua decizii.

Aceste legi au stat şi la baza redactării Constituţiei noastre. Din aceasta cauză, preşedintele nu are un rol politic, dar trebuie consultat.

În Marea Britanie, regele nu are capacitatea de a exprima opinii politice, ceea ce regina a făcut cu foarte mare atenţie. S-a abţinut de a exprima opinii politice, pentru a fi mereu factorul de echilibrul, care să permită funcţionarea sistemului, fără ca monarhul să se amestece în funcționarea sistemului. A acţionat ca un calmant al tensiunilor.

Dacă monarhul rămâne fidel rolului său constituţional, el nu poate influenţa major politica Marii Britanii.

Regele Marii Britanii nu are această capacitate, aşa că nu ne putem aştepta la mari schimbări în orientarea politică a acestui stat.

Curentul anti-monarhist. Monarhia Marii Britanii a avut parte în ultimii ani de o stare de spirit care a pus sub presiune Casa Regală. Regele domneşte, dar nu guvernează în Marea Britanie. Regina, deşi a avut episoade, în special cel al mariajului dintre Diana şi Charles, ce a zdruncinat popularitatea Casei Regale, ea a reuşit să restabilească popularitatea monarhiei.

Aici intervine eventuala schimbare.

Va continua regele să adopte aceeaşi atitudine rezervată faţă de politic, ca mama sa, sau va dori să se exprime? Să îşi exprime punctul de vedere? În momentul în care încurajezi sau descurajezi, deja adopţi o atitudine care încurajează guvernul. Elisabeta a ştiut foarte bine să îşi îndeplinească misiunea, fără a lăsa să se creadă că intervine în politică”, a spus Adrian Severin.

Adrian Severin: „Marea Britanie e mult prea slabă pentru ambiţiile sale”

Fostul Ministru al Afacerilor Externe a atras atenția tuturor asupra unui lucru important: va fi oare capabil, Charles al III-lea, să se ridice la nivelul mamei sale, Elisabeta a II-a?

„Foarte bine de reţinut, că, în timpul reginei Elisabeta, Casa Regală a plătit impozite. Deşi niciodată, încă din Evul Mediu, când s-a instituit regula că regele, beneficiază de culegerea impozitelor, cu condiţia ca impozitele acestea să fie aprobate de Parlament.

Regina trece peste acest principiu şi admite Casa Regală să plătească anumite impozite pe care le obţine.

Astfel de gesturi modernizatoare vor merge până acolo până unde Charles al III-lea va rămâne în afara dezbaterilor politice, de vreme ce Marea Britanie are imense probleme pe plan intern şi extern.

Având în vedere că Scoţia vrea să se desprindă, Irlanda de Nord la fel, va conduce la reizbucnirea războiului civil în Marea Britanie.

Noul premier, Liz Truss îşi va urma interesele politice, aflate oricum în conflict cu interesele UE.

În această situaţie sensibilă, ce va face regele? Regele poate rămâne în afară?

Este vorba despre relaţiile cu Commonwealth-ul, dar mai ales, înclinaţia guvernului de a-şi manifesta o anumită allură imperială în Europa. Pe de o altă parte a alimentat o atitudine războinică în Pacific, unde se ridică puterea chineză, dar şi globală.

Deci, Marea Britanie e mult prea slabă pentru ambiţiile sale. Are prea multe probleme şi probabil că va fi imposibil ca regele să nu intervină. Iar dacă va interveni, putem să vedem că din nou, mişcarea republicană creşte în intensitate şi că tot ce a făcut Regina Elisabeta a II-a şi tatăl acesteia, va fi pus în discuţie.

Regele nu are puteri constituţionale de a schimba orientarea politică a Marii Britanii, dar Marea Britanie este într-un proces de slăbire permanentă, iar tensiunile vor reprezenta şi sfidări ale regelui, ale monarhiei britanice.

Dacă el va avea inteligenţă, curajul, abilitatea ca intervenţiile sale să se menţină în principiile constituţionale britanice, el va putea juca un rol mare în istorie, cum au jucat şi alţi regi în trecut”, a conchis Adrian Severin.

Reamintim că Adrian Severin a fost invitat în cadrul ediției BZI LIVE, moderată de Valentin Huțanu.