Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe și europarlamentar: ,,Când vechea ordine mondială a murit iar noua ordine nu s-a născut încă, unde este România?!”

I. TIMP ȘI CONTRATIMP ÎN ISTORIA ROMÂNIEI

1. Este util să situăm momentul actual din istoria României în contextul raportării noastre oscilatorii la tendințele principale ale timpului în care națiunea română s-a afirmat și a evoluat.
2. De-a lungul istoriei lor românii au fost uneori în sincronie cu comandamentele timpului în care trăiau, dar de foarte multe ori au acționat în contratimp cu acestea.

a) Când, în 1859, adică în secolul națiunilor, marile puteri au fost puse în fața faptului împlinit al unirii Principatelor danubiene și al nașterii statului național România, românii au acționat conform cu tendințele specifice acelui timp. La fel s-a întâmplat cu Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918, precum și anterior, când România s-a implicat în razboaiele balcanice, impunând Europei, în 1913, prin Pacea de la București, ordinea în Balcani, sau ulterior, în 1919, când, în pofida miopiei vest europene, a ocupat Budapesta alungând bolșevismul, reprezentat acolo de regimul lui Bella Khun, din inima continentului.

b) Fără îndoială românii au acționat în avangarda istoriei la 1848, când numai reacțiunea marilor imperii ale timpului a amânat înfăptuirea idealurilor lor revoluționare consonante cu cele ale revoluției burgheze care mătura Europa, precum și în anii 1989-1991, când au contribuit, inclusiv prin jertfe de sânge, transformând (din păcate doar vremelnic) o lovitură de stat inspirată din afară, într-o revoluție națională, la sfârșitul sistemului mondial bipolar.

3. Din păcate, contratimpii au fost și sunt mai mulți și mai dramatici. Cu referire doar la istorie recentă putem observa că:

a) Am fost multipolariști când lumea se unipolariza (americaniza) și am devenit unilateraliști când lumea se multipolarizează.

b) Am fost suveraniști pe când ordinea lumii se globaliza și am devenit globaliști pe când lumea se naționalizează.

c) Am fost protecționiști când lumea era liberschimbistă și am devenit liberschimbiști când lumea se întoarce la protecționism.

d) Am susținut prevalența statului asupra pieței pe când în lume se impunea neo-liberalismul și am devenit neoliberali pe când neolibersalismul a intrat în criză.

4. În prezent, politica oficială a României se află într-un contratimp istoric care riscă să ne scoată din istorie.

II. CÂTEVA ASPECTE DE ORDINUL TEORIEI GENERALE

1. Orice ordine este un sistem pentru organizarea și păstrarea păcii.
2. Politica este un mecanism pentru exercitarea puterii. Speranța nu este politică.
3. Puterea este capacitatea cuiva de a-l determina, în conformitate cu interesele sale, pe altul să dea, să facă sau să nu facă ceva.
4. Cele două variabile de care depind relațiile internaționale sunt jocul intereselor și dinamica raporturilor de putere. În raporturile dintre subiectele de drept internațional nu există filie sau fobie, simpatie sau antipatie, prietenie sau dușmănie, bine sau rău. Există doar interese și puterea care le poate promova sau nu.
5. Alianțele se aleg / se constituie în funcție de interese / de ținte, iar nu interesele / țintele se stabilesc în funcție de alianțe.
6. Marile puteri pornesc războaie în două situații: a) când se socotesc mai puternice decât rivalele lor; c) când se tem că amânarea războiului le va pune într-o poziție și mai defavorabilă cu rivalul lor, rival care poate fi, actual sau virtual. (Este cazul actualului război din Ucraina.)
7. Echilibrul de putere este singura garanție autentică a unei păci durabile, mai ales atunci când el se exprimă ca echilibru al terorii (situația Războiului rece). Unipolarismul, adică dezechilibrul cert și net de putere în favoarea unuia dintre jucătorii în concurs s-a dovedit a fi precar și astfel nedurabil.
8. În condițiile multipolarismului, ordinea nu poate fi garantată decât dacă acesta este simetric. Adică dacă polii de putere sunt simetrici. Multipolarismul asimetric este instabil și nesigur.
9. Menținerea simetriei multipolare se realizează de manieră optimă în condițiile în care concentrările de putere (polii cu sateliții lor) au o geometrie variabilă.
10. Securitatea este indivizibilă într-o ordine globală în care independența jucătorilor individuali este limitată de interdependența generală.
11. Viabilitatea unei alianțe depinde și de compatibilitatea culturală a aliaților, precum și de capacitatea lor de a rămâne relativ egali / liberi, în condițiile în care sunt diferiți sub aspect identitar.
12. Orice politică concepută fără baze identitare este o utopie.
13. România a fost, este și va fi interesată de un multipolarism simetric și flexibil în cadrul căruia să se poată insera util ca actor necesar în strategia periferică a puterilor centrale asigurând menținerea echilibrului între acestea prin trecerea dintr-o alianță în alta, respectiv practicarea unei diplomații multivectoriale. Aceasta nu înseamnă lipsă de loialitate față de aliați, ci loialitate față de regulile de funcționare ale alianței, printre care obligatoriu intră congruența intereselor strategice. Câtă vreme interesele strategice ale României și aliaților ei sunt congruente, alianța este viabilă. Toți aliații știu asta ab initio și, dacă vor să mențină alianța, mențin congruența prin (re)definirea intereselor lor în cadrul sistemului de referință și instrumentarului oferit de alianță. Aceasta mai ales în condițiile în care, pentru puterile mici și mijlocii, precum România, pacea este esențială și de aceea menținerea echilibrului global este esențială. Când alianțele în care se găsește România riscă să strice echilibrul global, deci să pericliteze pacea și să ignore caracterul indivizibil al securității la nivel global, fie asta chiar și numai pentru a conserva influența alianțelor în discuție raportat la ceilalți poli de putere, interesele României și ale aliaților săi încetează de a mai fi congruente, iar alianțele sale rămân fără fundament. Este ceea ce se întâmplă cu alianțele actuale ale României și în special cu parteneriatul strategic româno-american. Ele trebuie urgent reevaluate (nu părăsite, ci reevaluate, renegociate și resetate).
14. Când o mare putere este amenințată cu pierderea unui război cu o altă mare putere de același rang, ea va recurge la toate mijloacele de care dispune pentru a se salva, indiferent cât de devastatoare ar fi efectele și cât de mult ar fi ea însăși afectată de ele.
15. Când o alianță pierde un război, cei mai afectați sunt membrii lor periferici; periferici în sistemul de putere al alianței și periferici în geografia acesteia. România trebuie să evite a se găsi într-o asemenea situație.

III. VECHEA ORDINE MOARE. CE APARE LA ORIZONT?

1. Ordinea actuală este cea americană caracterizată de o organizare liberală și inegalitară. Ordinea viitoare va fi autoritară și egalitară. Cum va arăta noua ordine – ordinea multipolară a globalismului suveranist? Cel mai probabil, austeră și iliberală. Dacă nu ne place trebuie să ne implicăm în construcția ei alături de cei care o proiectează, iar nu să ne opunem acestora crezând că fără noi (adică fără Occidentul euro-atlantic în care este integrată azi și România) nimic nu poate fi creat.
2. Ordinea bipolară a fost bazată pe echilibrul terorii. Rusia și SUA erau elementele inseparabile ale unei singure lumi caracterizată de o contradicție unică. Ordinea care se prefigurează nu este bipolară. Ne îndreptăm spre fracturarea lumii unice în două lumi care se ignoră una pe alta și se exclud.
3. Ordinea americană, azi în moarte clinică, a avut trei piloni: puterea armată americană ca instrument pentru menținerea păcii, democrația cu drepturile omului (după concepție americană) și libertatea comerțului. În prezent, toate sunt abandonate de însăși creatorul lor, care, pentru a-și menține puterea, preferă să renunțe la valorile care i-au circumscris modelul de organizare a păcii.
4. Ordinea americană a fost lovită și de bolile sale sistemice: consumerismul, îndatorarea excesivă, statul spectacol, divorțul dintre conduși și conducători, incapacitatea democrației de a selecta valorile, șovinismul și decadența bunăstării.
5. Există războaie de avangardă – cele care vizează construirea unei ordini a viitorului – și războaie de ariergardă – cele care vizează păstrarea unei ordini a trecutului în ciuda incapacității acesteia de a mai oferi pace, securitate (individuală, socială, națională și internațională), bunăstare și demnitate.
6. Puterile decadente sunt SUA, Rusia, UK, Franța, Germania (toate foste imperii sau pe cale de a deveni foste imperii). Puterile emergente sunt China, India, Arabia Saudită, Africa de Sud, Brazilia, Mexic etc. Ele construiesc astăzi istorii diferite.
7. Particularitatea Rusiei este aceea de a-și fi asumat statutul de fostă superputere (ea nu vizează renașterea URSS) și de a se asocia puterilor emergente cu scopul de a dobândi un statut postimperial într-o ordine multipolară în care ea să joace rolul uneia dintre contraponderile indispensabile pentru garantarea păcii prin garantarea echilibrului de putere la nivel global.
8. UE – o fostă viitoare putere emergentă / o putere emergentă în cădere; Turcia și Iranul – foste puteri imperiale care se reinventează. Opțiunea celor din urmă (reinventarea într-o lume multipolară) este modelul atitudinal de urmat pentru toate puterile decadente.
9. Războiul din Ucraina este războiul puterilor decadente. El nu are în vedere, ca obiectiv principal, ocuparea unor teritorii, ci ordonarea tranziției de la “pacea americană” (care și-a atins limitele istorice) la pacea postamericană (pe care SUA o dorește a fi tot a sa – “America după America”, dar ale cărei trăsături, în realitate, se conturează treptat prin compunerea vectorilor istorici reprezentați de puterile globale emergente – “secolul Asiei”).
10. “Provocarea putinistă”: prin șocuri aplicate gradual “păcii americane” Rusia vrea să oblige Occidentul colectiv euro-atlantic să vină la masa negocierilor, în condițiile în care o recunoaște a priori ca partener egal. (Ex Președintele Donald Trump se pare că ar fi dispus să accepte aceasta, dar decizia nu îi mai aparține.)
11. Occidentul colectiv / plural suferă de sindromul narcisismului, al autoamăgirii și al adecvării la realitate prea mică intervenită prea târziu (“prea puțin prea târziu”). Dacă se negocia un compromis când Rusia a cerut garanții de securitate înainte de a invada Ucraina sau măcar imediat după intervenția militară rusă, în fazele timpurii ale acesteia, am fi evitat probleme a căror rezolvare a devenit acum mult mai costisitoare decât la început, dacă nu cumva imposibilă. Rusia crează stări de fapt (realități) pe care Occidentul colectiv nu le poate corecta eficient, mulțumindu-se cu a nu le recunoaște și iluzionându-se că îi poate sancționa și izola pe toți cei care le recunosc, nu pentru că le aprobă ca fiind morale, ci pentru că numai astfel se pot adapta la mediul existent și pot trăi convenabil în cadrul lui. Ceea ce se întâmplă în siajul unei asemenea politici este că nu Occidentul îi izolează și exclude din istorie pe aceia care nu îi urmează calea, ci se autoizolează și se autoexclude. De la strâmtoarea Bering, mergând spre sud până la Capul Bunei Speranțe și Capul Horn, iar apoi urcând spre nord până în California mexicană, un arc de cerc se desenează și pe nesimțite strânge ca într-un clește, precum îmbrățisarea șarpelui boa, Occidentul euro-atlantic adormit pe urechea auto-admirației și a mulțumirii de sine. Puterile decadente sunt tot mai izolate de restul lumii pe care cred că o izolează.

IV. UCRAINA, OMUL BOLNAV AL EUROPEI

1. Problema / dilema ucraineană: un stat națiune sau un stat sovietic? Ucraina sovietică va fi mereu un factor de insecuritate și destabilizare în vecinătatea sa, dar și în întreaga Europă. Războiul nu se va termina până când această problemă nu se va rezolva de o manieră justă, fezabilă și durabilă, în condițiile recunoașterii principiului național.
2. Războiul din Ucraina nu este un război de secesiune, ci unul de succesiune. Moștenirea trebuia deschisă în 1991.
3. Un stat național ucrainean este acceptabil pentru ruși și europeni. O republică sovietică transformată în avanpost american pe frontul războiului între Rusia și SUA, precum și al celui dintre SUA și Europa germană, nu.
4. Pe termen lung, o Ucraină construită în logica sovietică integrată forțat în concertul statelor-națiune, este un factor de turbulență geopolitică de natură a afecta și interesele americane. Nu o dată SUA a pus în mâna celor pe care credea că îi poate folosi ca prepuși în războiul cu rivali gata a negocia cu ea, pistolul cu care aceia au tras în ea.
5. Nuclearizarea războiului și trecerea la războiul terorist au o periculoasă capacitate de contaminare. Ele nu pot fi păstrate la nivel local. Oricine are capacități nucleare va trece imediat la folosirea lor, de îndată ce fie Rusia fie Occidentul euro-atlantic ar apăsa pe butonul nuclear. După sabotarea conductelor North Stream întreaga infrastructură energetică din lume este în pericol.

V. CE TREBUIE SĂ FACĂ ROMÂNIA?

În prezent România este doar un obiect al istoriei de care marile puteri se folosesc, exclusiv în funcție de interesele lor, cu riscul de a deveni un bun de unică folosință și a ieși astfel din istorie.

Prima urgență, de rezolvarea căreia depinde abordarea tuturor celorlalte, este transformarea sa din obiect al istoriei în subiect al istorie. Este posibil? Este!