Adolescentul de 15 ani care şi-a pierdut familia în accidentul de la Bacău, transferat la Bucureşti

de: Bujor Elena Nicoleta
13:00, 26 iul. 2021

Un adolescent de 15 ani, rănit în accidentul de la Răcăciuni, județul Bacău, soldat cu 7 morţi, va fi transferat cu elicopterul la Spitalul Marie Curie din Bucureşti, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, Mirela Romaneţ.

Ceilalţi patru pacienţi răniţi în accident sunt stabili, a menţionat sursa citată.

La SJU Bacău au fost transportaţi cinci răniţi după accidentul de ieri, doi copii şi trei adulţi. În starea cea mai gravă a fost adus copilul de 15 ani, acesta fiind diagnosticat cu fractură de bazin, ruptură de splină, fractură femur drept şi tensiune 4 cu 2.

Accident rutier mortal în judeţul Bacău! A fost implicat un microbuz cu 15 persoane, iar 7 persoane au murit

Un accident grav s-a produs duminică dimineaţă pe DN2 Bacău – Adjud, la ieşire din localitatea Răcăciuni, în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz în care se aflau 15 persoane. Potrivit ISU Bacău, șapte oameni și-au pierdut viața.

În accident au fost implicate 12 victime. Şapte dintre ele au decedat, iar restul de cinci, trei adulţi şi doi minori, au fost aduşi la Unitatea de primiri urgente a SJU Bacău. Toţi cei trei adulţi sunt internaţi pe secţia chirurgie cu traumatisme multiple. Unul dintre ei este în sala de operaţie. Ceilalţi doi sunt monitorizaţi în vederea unei eventuale înrăutăţiri a stării lor de sănătate. Ambii sunt conştienţi. La copii situaţia este puţin diferită. Un copil de 3 ani este într o stare mai bună, fiind internat pe secţia de Chirurgie pediatrică cu un traumatisma craniocerebral minor, contuzie toraco-abdominala şi escoriaţii. Cel de al doilea, de 15 ani, este în stare foarte gravă, şi este internat cu fractura de bazin, ruptura de splină, fractura femur drept şi tensiune 4 cu 2.

În cauză a fost declanşat planul roşu de intervenţie.

La faţa locului se deplasează forţe de intervenţie ale ISU din Bacău, Galaţi şi Vrancea.

A fost solicitat şi elicopterul SMURD de la Iaşi.

Raed Arafat, despre accidentul rutier mortal din Bacău

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situații de Urgență a discutat la Antena 3 despre accidentul rutier grav din Bacău. Secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a explicat faptul că sunt 5 persoane care au fost transportate la spital, iar 7 persoane au murit, între care 2 copii.

„La acest moment (n.r. 25 iulie 2021) sunt 7 decedaţi şi 5 răniţi. Dintre decedaţi sunt 2 minori şi un adult din autoturismul şi 4 adulţi din microbuz. Răniţii sunt 5 care au, dacă nu greşesc, 2 minori printre ei. Sunt deja în spital şi aşteptam evaluarea. Au fost trimise echipe din 3 judeţe, Galaţi, Vrancea și Bacău şi elicopterul de la Iași. Nu ştiu pe cine transportă elicopterul de la Iași. Nu am informaţii despre elicopterul de la Iași. În principal, victimele au fost transportate în judeţul Bacău ştim că persoanele rănite sunt conştiente dar nu ştim dacă au suferit şi alte leziuni. Din cauza asta nu ne pronunţam până spune spitalul. Trebuie excluse alte afecţiuni grave. Au fost persoane sub resuscitare. Persoanele au fost dintre cele 7 care au murit. În acest moment sunt 7 persoane decedate şi 5 transportate. Nu ştim care este cauza producerii accidentului. Poliţiştii sunt cei care vor stabili. Noi suntem în curs de finalizare, persoanele fiind transportate la spital”, a explicat la acel moment Raed Arafat.