Adjunctul Direcției Rutiere din Poliția Română, Paul Gavriș, filmat în timp ce dansează haotic și abia stă în picioare
Paul Gavriș, adjunctul Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române a fost filmat într-un club din Cluj. Acesta a fost filmat în timp ce dansa haotic şi abia stă în picioare. Pe imaginile publicate se poate vedea cum Gavriș cade cu tot cu partenera de dans dar şi mimează mai multe scene sexuale.
Imaginile au fost filmate de camerele de supraveghere ale unui club de noapte, iar bărbatul care este autorul acestor scene este nimeni altul decât comisarul Paul Gavriș, în trecut șef al Poliției Rutiere din Cluj, actualmente adjunctul Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române.
Adjunctul Direcţiei Rutiere din cadrul Poliției Române, Paul Gavriș, filmat în timp ce dansa haotic și cade într-un club
Jurnaliştii de la Ziar de Cluj au oferit publicului mai multe filmări în care se poate vedea comportamentul bizar al adjunctului Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române. Paul Gavriș este filmat în momentul în care este prezent într-un club din Cluj. Acesta dansează haotic, cade peste oamenii de la masa vecină.
Pe lângă aceste momente, comisarul Paul Gavriș este filmat şi în momentul în care mimează o scenă de sex în spatele unei femei care se afla alături de el la masă. De altfel, comisarul se face că urinează într-o sticlă cu bere
Câteva minute mai târziu, amețit de alcool, polițistul cade, cu tot cu partenera sa de dans, peste clienții de la masa vecină.
Comisarul Paul Gavriș pare că agresează o femeie în club
Spectacolul devine din ce în ce mai macabru pentru că Paul Gavriș, comisar de Poliție, începe să îi lipească bani de frunte unei femei nu înainte de a îi dă o palmă peste cap. Paul Gavriș a fost șef al Poliției Rutiere din Cluj, iar anul acesta a fost transferat la București, în calitate de adjunct al Poliției Rutiere Române. S-a ales publicarea acestor materiale pentru că persoana vizată este unul dintre cei mai importanți polițiști din România și servește drept exemplu negativ pentru instituția a cărei uniformă o poartă, conform ziardecluj.ro.